"Deocamdată, aceste întârzieri nu se văd şi la nivel fiscal: oamenilor de afaceri li se cere să-şi plătească taxele aferente acelei perioade ca şi cum în loc de blocaje şi înzăpeziri ar fi fost zile senine, cu trafic normal pentru mărfuri", scrie în comunicatul companiei de consultanţă.
Din această cauză, experţii companiei, printre care se numără şi preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, Dan Matei Agathon, cer Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală  prorogarea cu una până la trei luni a plăţii taxelor aferente perioadei de înzăpeziri.
Aceştia subliniază că propunerea se referă la amânarea plăţii taxelor, nu la anularea lor sau la scutirea de ele. "Soluţia nu presupune o amnistie fiscală, ci necesitatea evidentă de a amâna plata taxelor, aşa cum au fost amânate livrările şi încasările firmelor din cauza viscolului."
Experţii Golden Mind & Spirit cred că recesiunea poate fi depăşită prin această măsură. Ei amintesc că pierderile totale din economie, estimate de mass-media, se ridicau la circa 2,3-3 milioane de euro pe ziua de înzăpezire, iar la nivelul PIB-ului scăderea din primul trimestru ar putea fi chiar de un punct procentual. "Tocmai pentru ca aceste pierderi să nu se răspândească în economie la nivelul firmelor şi aşa afectate, experţii Golden Mind&Spirit consideră necesară amânarea proporţională a plăţii taxelor, măsură care va constitui un balon de oxigen pentru firmele româneşti."

Concret, Golden Mind&Spirit propune ca amânarea să fie acordată pe baza unui Ordin al Ministrului Finanţelor sau a altui tip de act normativ emis în regim de urgenţă. Astfel, contribuabilii care fac dovada materială că au avut întârzieri la livrări sau încasările curente trebuie să poată obţine o amânare a plăţii taxelor. După caz, ei ar putea solicita amânarea cu una, două sau maximum trei luni a plăţii taxelor, fără penalităţi sau alte accesorii.