Franța se află încă pe un platou foarte înalt, potrivit mai multor oameni de știință. Riscul unui al patrulea val este, prin urmare, prezent.

Gata cu declaraţiile zilnice și restricțiile de călătorie

Sfârşitul restricțiilor de călătorie și întoarcerea parțială a elevilor de gimnaziu și liceu în clase: constrângerile legate de epidemia Covid-19 încep să se relaxeze luni, pe fondul unui declin lent al spitalizărilor, dar corpul medical le solicită francezilor să nu îşi relaxeze comportamentul.

Prima etapă a calendarului relaxării măsurilor va oferi un ușor gust de libertate, cu sfârșitul declaraţiilor zilnice și a restricțiilor de călătorie.

După două săptămâni de învățământ la distanță, care au încadrat două săptămâni de vacanţă, jumătate dintre elevii de liceu se vor întoarce în clase, cu o alternanță de învățare față în față și la distanță, scrie lesoir.be.

Pentru colegii, revenirea se va face față în față, cu excepția elevilor de clasa a patra şi a treia din cele cincisprezece departamente cel mai afectate de pandemie, elevi care vor reveni, de asemenea, la jumătate din efective.

Stingerea de la ora 19:00 va rămâne în vigoare, dar se va face la ora 21:00 din 19 mai, data programată pentru redeschiderea magazinelor, teraselor, muzeelor, cinematografelor și teatrelor cu gabarite limitate. Iar din 9 iunie stingerea va fi la ora 23:00 și se vor redeschide cafenele interioare, restaurantele și sălile de sport.

Oamenii de știință le recomandă francezilor să-şi sporească vigilența

Aceste două etape sunt cele care îi determină pe oamenii de știință să le recomande francezilor să-şi sporească vigilența, în ciuda sentimentului de libertate redescoperită.

„Țara se află încă pe un platou înalt”, a declarat specialistul elvețian în boli infecțioase Didier Pittet în „Le Journal du Dimanche”. „Din cauza acestui platou înalt, există riscul unui al patrulea val, chiar în vară. Dacă populația se relaxează prea mult, dacă respectarea măsurilor de barieră scade, reculul va fi mai rapid”. De asemenea, Institutul Pasteur a avertizat împotriva redeschiderii țării prea repede.

Acest lucru ar putea duce la un al patrulea val chiar din iunie, avertizează personalul institutului, citat de ziarul „Le Monde”. Totul va depinde de ritmul vaccinării și de contagiozitatea reală a variantelor care vor circula, spun specialiştii de la Institutul Pasteur.

Pentru Pascal Crépey, profesor-cercetător în epidemiologie și biostatistică, „era nevoie de o relaxare a presiunii la nivel de populație”. Însă, într-un interviu acordat sâmbătă ziarului „Le Monde”, el a spus că este „puțin mai îngrijorat de etapele următoare, în special de cea din 9 iunie”, cu redeschiderea sălilor restaurantelor şi cafenelelor

„Dacă nivelul de incidență rămâne foarte ridicat, probabilitatea ca o persoană infectată să se afle într-un restaurant va fi foarte mare. Fiindcă restaurantele și barurile sunt locuri în care oamenii nu poartă o mască”, precizează el.

30% din populaţia majoră a primit deja o doză de vaccin, iar 12,4% au fost complet imunizaţi

Diferitele etape ale calendarului de relaxare, prevăzut 30 iunie sunt totuși suspendate de indicatorii de progresie a virusului.

Emmanuel Macron intenționează să „activeze ‘frânele de urgență’ sanitare în teritoriile în care virusul ar circula prea mult”, cu aceste criterii: peste 400 de infecții la 100.000 de locuitori, o creștere „foarte brutală” a acestei rate și „o amenințare de saturație a serviciilor de resuscitare”.

În prezent, datele spitaliceşti indică un declin lent: numărul pacienților aflați în terapie intensivă a scăzut cu 380 într-o săptămână. Cu toate acestea, a rămas ridicat (5.581 sâmbătă).

Toate departamentele combinate, 28.603 de pacienți cu Covid-19 au fost spitalizați sâmbătă și 195 au murit în 24 de ore, aducând numărul total de decese la peste 104.700 de la începutul epidemiei.

De sâmbătă, vaccinarea a fost deschisă adulților care „suferă de boli cronice”, potrivit declarațiilor din această săptămână ale ministrului Sănătății, Olivier Véran, aproximativ 4 milioane de persoane.

Toţi cei trecuţi de 50 de ani, necondiționat, vor putea fi vaccinați începând cu data de 15 mai, iar toți adulții, începând cu 15 iunie, a mai spus vineri președintele Republicii.

Pe teren, confruntat cu doze neutilizate din cauza lipsei de candidați sau din cauza retragerilor, inițiativele locale, în special în regiunea Provența-Alpi-Coasta de Azur, se multiplică pentru a extinde vaccinarea la voluntari, făcând astfel o derogare de la criteriile oficiale ale campaniei de vaccinare.

În total, în Franța, aproape 15,8 milioane de persoane au primit o primă injecție (30% din populația majoră), din care 6,5 milioane au fost complet vaccinați (12,4% din populația majoră), potrivit cifrelor publicate sâmbătă de Direcția Generală a Sănătate.

Sursă foto: Pixabay