Boala extrem de rară care tocmai a fost descoperită în Europa: „Au trecut 35 de ani de când acest lucru s-a întâmplat la nivel global”

Boala extrem de rară care tocmai a fost descoperită în Europa: „Au trecut 35 de ani de când acest lucru s-a întâmplat la nivel global”
Publicat de Leonard Bădilă la 8 ianuarie 2021, 08:24

A fost descoperită o boală extrem de rară în Europa. „Au trecut 35 de ani de când acest lucru s-a întâmplat la nivel global”, a transmis un medic în momentul respectiv.

Este vorba despre un caz extrem de rar în Franța, când un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit la Spitalul Universitar din Limoges după ce a fost zgâriat sau mușcat de un liliac.

Acesta a fost spitalizat în iulie 2019 și a intrat în comă în data de 29 august 2019. Decesul asociat cu encefalita a fost înregistrat în aceeași zi.

O inflamație inițial inexplicabilă a creierului

Bărbatului i-a fost cauzată o inflamație, inițial inexplicabilă a creierului, ce a necesitat analize ample la spitalul Necker din Paris, conform 20minutes.fr

Mulțumită unui parteneriat cu Institutul Pasteur, menit să identifice cauzele encefalitei nedocumentate, probele genetice prelevate post-mortem de la pacient au arătat cauza decesului.

Pacientul a avut rabie după ce a contractat virusul LyssaVirus European de tip 1 (EBLV-1) care circulă în lilieci, arată raportul din această toamnă, conform sursei menționate.

„Nu am avut niciodată un astfel de caz. Este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru în Franța continentală. Au trecut 35 de ani de când acest lucru s-a întâmplat la nivel global ”, a declarat Laurent Dacheux, șef adjunct al centrului național de referință pentru rabie la Institutul Pasteur.

În Franța, rabia a fost eradicată oficial din 2001. Trebuie menționat că bărbatul nu avea un animal de companie care să transmită rabia și nu călătorise în Africa sau Asia, unde virusul este mai prezent. Singura ipoteză invocată susține că vinocată este colonia de lilieci, prezentă în mansardă.

„Ultimul caz referitor la animalele care nu zboară datează din 1998. A fost o vulpe. La noi, doar liliecii sunt încă vectori. La nivel global, din 60.000 de decese anuale legate de această boală, ele reprezintă doar 1% din cazuri ”, a adăugat Laurent Dacheux.

Un caz identic a fost înregistrat în 1985 în Rusia. Celelalte două decese, în 1985 în Finlanda și în 2002 în Scoția, se refereau la lilieci, conform oamenilor de știință.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.