Alertă într-un nou spital din România! S-a depistat un focar de coronavirus. Au fost luate măsuri de urgenţă
Autorităţile sunt în alertă, după depistarea unui nou focar de coronavirus într-un spital din România. Deja este vorba despre 13 cadre medicale şi 7 pacienţi.
Un număr de şapte pacienţi internaţi la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei au fost testaţi pozitiv pentru virusul COVID-19, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.
Potrivit acestuia, cei şapte pacienţi, care sunt asimptomatici, au fost izolaţi şi mutaţi la Secţia de Boli Infecţioase.
Ce alte măsuri au fost luate de DSP Maramureş şi de unitatea medicală
“Direcţia de Sănătate Publică Maramureş a procedat la recoltarea de probe în secţie, la personalul medical şi la ceilalţi pacienţi, iar rezultatele testelor sunt negative. S-a procedat la curăţenia şi dezinfecţia secţiei unde au fost internaţi iniţial cei şapte pacienţi. Direcţia de Sănătate Publică Maramureş efectuează ancheta epidemiologică.
De asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru protecţia personalului şi pacienţilor în scopul prevenirii şi limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus”, a spus Dan Bucă.
El a mai precizat că, până acum, 13 cadre medicale şi şapte pacienţi din unitatea medicală sunt confirmaţi cu virusul COVID-19.
Aici au fost efectuate 385 de teste, iar testarea personalului şi a pacienţilor continuă, a mai spus Dan Bucă, relatează Agerpres.
Care este situaţia în România, potrivit datelor prezentate sâmbătă
Potrivit datelor prezentate sâmbătă în jurul orei 13:00, în România au fost confirmate 23.730 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.735 au fost declarate vindecate și externate.
De asemenea, 1.500 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Numărul de cazuri noi depistate de la ultima raportare a rămas unul ridicat, fiind vorba despre 330 de cazuri.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





