S-a dat alerta în judeţul Iaşi!

Judeţul Iaşi se pregăteşte pentru eventuala sosire a refugiaţilor din Ucraina

Autorităţile din aceste judeţ caută deja spaţiile necesare pentru instalarea unor tabere, în perspectiva sosirii refugiaţilor din Ucraina, în cazul în care o invazie a militarilor ruşi se va concretiza.

Prefectul de Iaşi, Bogdan Cojocaru, a purtat o discuţie în acest sens cu inspectorul şef al ISU Iaşi, în vederea găsirii celor mai potrivite locaţii pentru amplasarea unor tabere de refugiaţi, notează ziaruldeiasi.ro.

“Se face o inventariere a tuturor spaţiilor şi zonelor unde pot fi amplasate aceste tabere. Sper să nu fie nevoie de ele, dar, în funcţie de evoluţia situaţiei, trebuie să fim pregătiţi”, a precizat prefectul Bogdan Cojocaru.

Deocamdată însă, nu există o estimare a numărului de refugiaţi care ar putea să ajungă în judeţul Iaşi.

“Am întocmit un plan de acţiune privind managementul unui aflux masiv de refugiaţi pe teritoriul României”

Luni seara, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a vorbit despre posibilitatea ca România să primească un aflux important de refugiaţi din ţara vecină. “Suntem pregătiţi să răspundem în situaţie de criză”, a afirmat oficialul.

“Am întocmit un plan de acţiune privind managementul unui aflux masiv de refugiaţi pe teritoriul României. Cel târziu mâine acest plan va fi definitivat. Planul de acţiune cuprinde scenariile de lucru. Ne gândim la zonele pe unde  ar putea intra refugiaţi în România, la punctele de frontieră pe unde ar putea intra în România acest aflux necontrolat de refugiaţi.

Apoi ne gândim la modul în care vor fi asistaţi cetăţenii altor state. În al treilea rând, concepţia de cazare temporară. Aceste tabere de cazare temporară sunt deja pregătite pentru a fi operaţionalizate.

Am identificat împreună cu structurile locale zonele şi locurile unde ar putea fi amplasate, pentru ca ele să aibă acces la energia electrică sau să putem monta generatoate, să putem asigura asitenţă medicală în aceste tabere. (…)

De asemenea, am inventariat la nivelul tuturor judeţelor de graniţă posibilităţile de cazare în clădiri,  şi mă refer aici la săli de sport, la cămine, pensiuni, hoteluri. Am inventariat capacitatea pe zona de frontieră şi în cadrul cazărilor temorare, personalul MAI  în special de la IGI vor acorda asistenţă juridică, vor întocmi documente şi vor identifica statutul fiecărei persoane”, a precizat Lucian Bode pentru Antena 3, transmite News.ro.