Alertă de la RAR pentru românii cu mașini între 1998 și 2019. 26 de mărci auto recheamă în service

Aceste mașini sunt rechemate de urgență. Registrul Auto Român (RAR) îi avertizează pe toți șoferii din România să consulte cât mai urgent site-urile oficiale ale producătorilor auto. În prezent, 26 de branduri desfășoară campanii de rechemare în service pentru vehicule fabricate între anii 1998 și 2019.

Aceste mașini, rechemate de urgență. Instituția recomandă tuturor proprietarilor de autovehicule să verifice cât mai curând platformele oficiale ale producătorilor auto sau să se adreseze rețelei autorizate de service-uri ale acestora. Instituția avertizează că în prezent sunt în derulare campanii de rechemare pentru vehicule fabricate între 1998 și 2019, vizând următoarele mărci: Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Lexus, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota și Volkswagen.

RAR mai subliniază că proprietarii de autovehicule trebuie să acorde o atenție deosebită și să reacționeze rapid la aceste notificări, deoarece ele se referă la defecțiuni tehnice care pot afecta grav sistemele de siguranță activă și pasivă ale mașinilor.

Unele dintre campaniile de rechemare vizează componenta airbagului

RAR a explicat că unele dintre campaniile de rechemare vizează componenta airbag-ului. Studiile au arătat că există un risc asociat cu combinația dintre un climat cald și umed și îmbătrânirea vehiculului, care poate duce la degradarea unor componente chimice din sistemul de declanșare al airbag-ului.

Astfel, în cazul unui impact, airbagurile defecte pot exploda necorespunzător și pot arunca fragmente metalice în interiorul habitaclului, ceea ce poate provoca răni grave sau chiar deces.

Sursa citată precizează că, potrivit datelor furnizate de producători, aproximativ 14.000 de autovehicule din România, care necesită remedieri legate de siguranța activă, și peste 85.000, privind siguranța pasivă, sunt afectate de probleme tehnice. RAR subliniază că aceste cifre se referă doar la mașinile vândute oficial prin rețeaua producătorilor în România, fără a include vehiculele cumpărate din piața comunitară, care urmează să fie identificate ulterior de către producători sau reprezentanții lor din țară.

RAR a anunțat că, pentru a sprijini clienții, intenționează să includă într-un termen scurt în certificatul RAR Auto-Pass, care poate fi solicitat pe site-ul oficial, atenționările referitoare la campaniile de rechemare în service. De asemenea, RAR plănuiește să creeze o platformă interactivă pentru a facilita accesul publicului la informațiile despre aceste campanii. Astfel, clienții care se vor prezenta la RAR sau în stațiile ITP vor putea fi informați cu privire la aceste rechemări.

Sursa citată a transmis că refuzul de a participa la remedierea defecțiunilor prezintă riscuri atât pentru siguranța șoferului, cât și pentru cea a pasagerilor sau a celorlalți participanți la trafic. De asemenea, a precizat că toate campaniile de rechemare în service sunt gratuite.

În calitate de autoritate responsabilă cu siguranța rutieră, RAR se implică activ în organizarea și derularea acestor campanii pentru autovehiculele identificate cu probleme tehnice.