Proiectul urmează să fie dezbătut în regim de urgență şi prevede că BNR urmăreşte menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.

Senatorul PSD Șerban Nicolae oferă explicaţii pe marginea proiectului prin care se dorește repatrierea aurului românesc din Marea Britanie. El subliniază că România plătește 300.000 de euro chirie anual pentru depozitarea acestei valori, în timp ce în ţară ar produce venituri. El afirmă că nu au fost discuţii oficiale cu ALDE și BNR.

„Din ce ştiu şi eu, rezerva de aur a României constituită pana atunci a fost transferata la banca Angliei pe parcursul anului 1999, incepand de atunci. Intitial, aceasta rezerva avea o dubla functiune, era o garantie de stabilitate a unei rezerve , o zona sigura pentru o ipoteza nedorita, pe de alta parte pentru a produce venituri. Aceasta rezerva nu mai produce niciun venit, Romania plateste 300.000 euro chirie pentru depozitarea acestei valori. Spre exemplu, Germania si Austria si-au repatriat masiv rezerva de aur. Nu spunem sa aducem aurul in tara sa-l folosim la ceva, ci doar legat de faptul ca nu se mai justitica sa tinem rezerva de aur in strainatate, mai ales când nu produce venituri, ci ne costa. Romania nu mai e o tara vulnerabila din perspectiva propriei rezerve de aur. Romania trebuie sa arate ca o tara care isi poate gestiona propriile resurse. Am vazut tot felul de reactii ca vrem sa ducem rezerva la Moscova. Nu pot sa raspund la aberatii. Nu e nimic necurat in aceatsa propunere. Romania trebuie sa arate ca o tara membra a UE, a NATO responsabila, stabila”, a declarat Serban Nicolae, la Digi24.

La începutul lunii februarie, guvernatorul Mugur Isarescu a vorbit pe marginea rezervelor de aur din străinătate.

„Am fost acuzat că de ce ţin rezervele în străinătătate. De parcă le ţin eu, parcă sunt ale mele. Unde vreţi nene să le ţinem? Sunt rezerve internaţionale, credeţi că euro şi dolarii stau în beci la Banca Naţională? Stau în conturi”, a spus atunci guvernatorul.