Urmează trei zile de lapoviţă şi ninsori, conform ANM. Vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului

Informarea meteo este valabilă în intervalul 16 noiembrie, ora 5.00 – 18 noiembrie, ora 12.00.

În intervalul menționat vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări.

Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme deosebit de rece, ninsori și intensificări ale vântului

În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada, transmite observator.tv.

În regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie și al nopții de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).

ANM a emis o prognoză specială pentru Bucureşti.

16.11.2018 ORA 8.00 – 17.11.2018 ORA 8.00

Vremea va deveni rece, cerul va fi noros și temporar vor cădea precipitații slabe, sub formă de ploaie, dar trecător, posibil și lapoviță sau fulguială. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, rafale de 45…50 km/h. Temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât în intervalul precedent, respectiv o maximă de 4…5 grade și minima de – 2…0 grade.

17.11.2018 ORA 8.00 – 18.11.2018 ORA 8.00

Vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură maximă de 2…3 grade și minima în jurul valorii de -2 grade. Cerul va fi noros și trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat.