Moartea lui Aleksei Navalnîi. CTP: Nicio legătură cu Putin, n-are sens

Moartea lui Aleksei Navalnîi. CTP: Nicio legătură cu Putin, n-are sens

Cristian Tudor Popescu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Bogdan Buda

Publicat de Leonard Bădilă la 17 februarie 2024, 08:36

CTP a publicat recent un mesaj în care a comentat moartea opozantului rus Aleksei Navalnii. Într-o postare realizată pe Facebook, gazetarul a subliniat că este vorba despre „un rus ucis de Rusia”.

Așadar, Cristian Tudor Popescu a comentat afirmația potrivit căreia Vladimir Putin la omorât pe Aleksei Navalnîi, ca să „scape de el înainte de alegeri”.

Potrivit gazetarului, afirmația este „impresionantă”, dar „n-are sens”.

CTP comentează moartea lui Aleksei Navalnîi

De asemenea, CTP a amintit de o declarația făcută de Putin în urmă cu câțiva anil. La momentul respectiv, președintele rus spunea: „Dacă NOI aveam de gând să-l omorâm, îl omoram”.

De atunci, subliniază gazetarul, opozantul „a fost omorât de mai multe ori”. CTP a amintit de otrava Noviciok, de substanța verde aruncată în față care i-a distrus ochiul drept și de faptul că a fost torturat crunt, fizic și psihic.

„Un rus ucis de Rusia. „L-a omorât Putin, ca să scape de el înainte de alegeri”. Asta va fi, cu mici variații, ideea repetată în Europa la moartea lui Alexei Navalnîi. E impresionantă, dar n-are sens.

Comentând acum câțiva ani acuzația de implicare în tentativa de asasinare prin otrăvire a lui Navalnîi, Putin a răspuns imperturbabil: „Dacă NOI aveam de gând să-l omorâm, îl omoram”.

De atunci, Navalnîi a fost omorât de mai multe ori. Cu Noviciok, cu o substanță verde aruncată în față care i-a distrus ochiul drept, târât din pușcărie în pușcărie, torturat crunt, fizic și psihic, și expediat, în fine, în lagărul de exterminare Iamalia „Lupul arctic” de la Cercul Polar.

Unde trebuia să înghită mâncarea mizeră în maximum 10 minute, altfel i se lua din față, și își făcea înviorarea la minus 32 grade Celsius, împreună cu ucigași și violatori.

Atunci când nu era băgat în celula de pedeapsă, dacă se mai poate imagina așa ceva. Cu organismul făcut țăndări, Alexei putea să moară acum o lună, acum o săptămână sau peste câteva zile. Nicio legătură cu realegerea lui Putin, care se simte și este mai puternic ca niciodată”, a scris CTP pe Facebook.

Aleksei Navalnîi-
Principalul opozant al lui Putin a murit în închisoare / SURSA FOTO: Dreamstime

Uciderea opozantului va declanșa o serie de acuzații de crimă

Totodată, CTP a scris în postarea realizată pe pagina de socializare că „uciderea lui Navalnîi va declanșa o serie de proteste internaționale și acuzații de crimă”. Totuși, acesta este singurul lucru care se va întâmpla, subliniază gazetarul.

Cristian Tudor Popescu a amintit apoi de „cea mai eroică dintre multele fapte de luptă ale lui Navalnîi”. Potrivit gazetarului, este vorba despre revenirea în Rusia.

După ce a fost tratat și salvat în Germania, ar fi putut să rămână în Occident, explică gazetarul. Totuși, s-a întors, știind foarte bine că „va fi arestat de la aeroport și va fi lichidat în chinuri”.

„Uciderea lui Navalnîi va declanșa o serie de proteste internaționale și acuzații de crimă. Și atât. Republicanii din Congresul american nu vor debloca pe chestia asta finanțarea pentru Ucraina. Ungaria nu va înceta să faulteze Ucraina și să cânte în strună Rusiei.

Ucrainenii vor continua să lupte la Avdiivka cu niște pușcoace împotriva tancurilor. Fermierii polonezi vor ataca poate mai abitir tirurile ucrainene cu produse agricole.

Iar în Rusia nu va fi nicio demonstrație semnificativă de protest și pomenire a neînfricatului Navalnîi, în urma căruia rămân un băiat și o fată fără tată.

Cea mai eroică dintre multele fapte de luptă ale lui Navalnîi este revenirea în Rusia. După ce a fost tratat și salvat în Germania, ar fi putut să rămână în Occident. Nimeni nu i-ar fi făcut reproșuri. Și totuși, Alexei s-a întors, știind foarte bine că va fi arestat de la aeroport și va fi lichidat în chinuri.

A făcut-o ca să moară pe pământul țării lui, să lase un simbol care să-i ajute peste vremi pe ruși să se elibereze din starea de sclavi imperiali”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.