Componenţa BEC
La 30 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a desemnat pe cei cinci judecători din cadrul acestei instanţe care urmau să facă parte din Biroul Electoral Central (BEC) în vederea alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie 2019. În urma tragerii la sorţi efectuate în şedinţă publică de preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, au fost aleşi membri ai BEC: Adina Georgeta Nicolae – preşedinte, Nina Ecaterina Grigoraş – locţiitor preşedinte, Elisabeta Roşu, Adrian Remus Niculescu şi Simona Cîrnaru.

O zi mai târziu, la 1 septembrie 2019, a fost constituit Biroul Electoral Central format din cei cinci judecători ai ÎCCJ, precum şi reprezentanţi ai partidelor parlamentare: Lavrin-Ioan Covaci (PSD), Cristian Ene (PNL), Mihai Alexandru Badea (USR), Daniela Călin (ALDE), Dorel-Constantin Onaca (PMP) şi Dora-Emese Szilagyi (UDMR), potrivit http://www.roaep.ro. Din BEC mai fac parte preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, precum şi vicepreşedinţii instituţiei, Marian Muhuleţ şi Zsombor Vajda.

Alianţe electorale
La 3 septembrie 2019, Biroul Electoral Central a admis patru protocoale de constituire a unor alianţe electorale în perspectiva alegerilor prezidenţiale: Alianţa UN OM, Alianţa USR PLUS, Mişcarea Naţională Română şi Alianţa NAŢIONALIŞTILOR, precizează http://prezidentiale2019.bec.ro/. Alianţa UN OM a fost încheiată de Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE şi Partidul PRO România. Mişcarea Naţională Română este formată din Partidul Naţional Socialist, Partidul Socialist Creştin, Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Dreptăţii Sociale şi Partidul Alianţa Lege şi Ordine. Alianţa USR PLUS are în componenţă Uniunea Salvaţi România şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS). Alianţa NAŢIONALIŞTILOR este constituită din Partidul România Mare şi Partidul România Noastră.

Candidaturile admise şi cele respinse
BEC a anunţat, la 20 septembrie 2019, că a respins candidatura şi semnul electoral ale lui Viorel Cataramă. Membrii Biroului Electoral au precizat în decizia de respingere că, ”în urma verificării listelor de susţinători efectuate de BEC cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 94.170 de semnături din totalul de 230.341 prezentate ca aparţinând unor persoane diferite prezintă elemente de similitudine evidente care înlătură prezumţia simplă de validitate a acestora.”

În aceaşi zi, BEC a admis candidaturile şi semnele electorale la alegerile prezidenţiale ale lui Vasilica-Viorica Dăncilă şi Theodor Paleologu.

La 22 septembrie 2019, Biroul Electoral Central a admis candidaturile şi semnele electorale la alegerile prezidenţiale ale lui Klaus Iohannis, Mircea Diaconu, Hunor Kelemen şi Dan Barna şi a respins înregistrarea candidaturii lui Miron Cozma.

Tot la 22 septembrie 2019, Curtea Constituţională a României (CCR) a dispus înregistrarea de către BEC a candidaturii omului de afaceri Viorel Cataramă la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie, admiţând contestaţia formulată împotriva deciziei Biroului Electoral Central din 20 septembrie 2019, potrivit http://www.ccr.ro.

În perioada 24-27 septembrie 2019, BEC a înregistrat candidaturile depuse de Bogdan Stanoevici, Ramona Ioana Bruynseels, Cătălin-Sorin Ivan, Alexandru Cumpănaşu, John Ion Banu, Sebastian-Constantin Popescu şi Ninel Peia. Totodată, au fost respinse candidaturile lui Maria Minea, Bobby Păunescu, Nicolae-George Epurescu, Marin Duţă, Zamfir Bogdan Mihail şi Radu Moraru, informează site-ul instituţiei.

La 27 septembrie 2019, BEC a constatat rămânerea definitivă a 14 candidaturi la prezidenţiale şi semnele electorale depuse de partidele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi. Potrivit BEC, candidaturile rămase definitive la alegerile pentru preşedintele României sunt: Viorel Cataramă – Dreapta Liberală, Viorica Dăncilă – Partidul Social Democrat, Theodor Paleologu – Partidul Mişcarea Populară, Klaus Iohannis – Partidul Naţional Liberal, Dan Barna – Alianţa USR-PLUS, Kelemen Hunor – Uniunea Democrată Maghiară din România, Mircea Diaconu – Alianţa UN OM, Ramona-Ioana Bruynseels – Partidul Puterii Umaniste, Cătălin Ivan – Alternativa pentru Demnitate Naţională, Bogdan Marian-Stanoevici – independent, John-Ion Banu – Partidul Naţiunea Română, Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie, Alexandru Cumpănaşu – independent, Ninel Peia – Partidul Neamul Românesc.

Ordinea formaţiunilor politice pe buletinele de vot
BEC a stabilit, la 28 septembrie 2019, prin tragere la sorţi, ordinea candidaţilor pe buletinele de vot pentru alegerile prezidenţiale: Klaus Iohannis – Partidul Naţional Liberal, Theodor Paleologu – Partidul Mişcarea Populară, Dan Barna – Alianţa USR-PLUS, Kelemen Hunor – Uniunea Democrată Maghiară din România, Viorica Dăncilă – Partidul Social Democrat, Cătălin Ivan – Alternativa pentru Demnitate Naţională, Ninel Peia – Partidul Neamul Românesc, Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie, John-Ion Banu – Partidul Naţiunea Română, Mircea Diaconu – Alianţa UN OM, Bogdan Marian-Stanoevici – independent, Ramona-Ioana Bruynseels – Partidul Puterii Umaniste, Viorel Cataramă – Dreapta Liberală, Alexandru Cumpănaşu – independent.

Alte decizii ale BEC
La 24 septembrie 2019, Biroul Electoral Central a anunţat că sesizează organele de urmărire penală cu privire la candidaţii înscrişi la alegerile prezidenţiale care au depus semnături de susţinere ce „prezintă elemente de similitudine evidentă”: Viorel Cataramă (Partidul Dreapta Liberală), Miron Cozma (candidat independent), Maria Minea (Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni), Cătălin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandru Cumpănaşu (candidat independent), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Bobby George Marius Păunescu (candidat independent).

La 25 septembrie 2019, BEC a publicat declaraţiile de avere şi de interese ale celor 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019.

În data de 27 septembrie 2019, BEC a decis că prin sintagma „partide politice parlamentare care au propus candidaţi” se înţelege: „orice formaţiuni politice (partide politice parlamentare; organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora; alianţe politice şi alianţe electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar) care au propus candidaturi rămase definitive”.

La 28 septembrie 2019, BEC a stabilit, printr-o decizie, că „în aplicarea prevederilor art. 18. alin (3), art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (3) din Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de partid politic parlamentar trebuie îndeplinită la momentul completării birourilor electorale judeţene, a birourilor electorale a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare”.

În şedinţa din 3 octombrie 2019, în soluţionarea contestaţiilor privind completarea birourilor electorale judeţene, a birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, cu reprezentanţii formaţiunilor politice neparlamentare, Biroul Electoral Central a respins mai multe contestaţii formulate de Dreapta Liberală, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Liberal, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională, precum şi de Georgian Prisecaru şi Dan Puşcaş. A admis, totodată, contestaţiile formulate de Partidul Naţiunea Română şi de Nicolas Daniel.

Pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile prezidenţiale din 2019, BEC a acreditat, la 21 octombrie 2019, S.C. Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS S.R.L., S.C. Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (I.R.E.S.) S.R.L. şi S.C. Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE S.R.L.

Te-ar putea interesa și: