Pauliuc îi cere vicepremierului Anastasiu să facă publice numele celor care decid soarta companiilor de stat
Prim-vicepreședintele PNL, Nicoleta Pauliuc, apropiată a influentei facțiuni coordonate de Hubert Thuma în partid, revine public cu o solicitare de maximă transparență adresată Guvernului și vicepremierului Dragoș Anastasiu: să facă publice numele și modul de lucru al grupului care stabilește viitorul companiilor de stat. Tema, lansată inițial de social-democratul Sorin Grindeanu, readuce în prim-plan tensiunile și interesele divergente din jurul controlului asupra companiilor publice, considerate de mulți „miza” anului electoral.
„Expertiza privată – o valoare adăugată reală pentru guvernarea PNL Pentru noi, în PNL, punctul de vedere al mediului de afaceri este extrem de valoros în formularea politicilor economice şi în dezvoltarea durabilă a României. Salut, cu toată deschiderea, intenţia domnului prim-ministru Ilie Bolojan de a constitui un grup de lucru dedicat reindustrializării ţării, format din manageri din sectorul privat care au o experienţă solidă şi au dezvoltat afaceri sustenabile”, spune Nicoleta Pauliuc într-o postare pe Facebook.
Surse din interiorul PNL confirmă că Nicoleta Pauliuc este, de facto, vârful de lance al taberei Thuma, omul care a preluat pârghiile de influență în partid după ieșirea din scenă a lui Iulian Dumitrescu. G4Media nota recent că Hubert Thuma, șeful Consiliului Județean Ilfov, deși condamnat în trecut la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, și-a consolidat poziția ca negociator-cheie în structura internă a PNL, reușind inclusiv să o impună pe Pauliuc la vârful conducerii, cu mai multe voturi decât Alin Tișe sau Valeriu Iftime. De altfel, întreaga echipă Thuma – din care fac parte Toma Petcu, Alina Gorghiu, George Tuță sau Alexandru Popa – controlează acum poziții strategice în Biroul Executiv al partidului.
Transparență, dar și presiune politică
Demersul Nicoletei Pauliuc, venit după semnalul dat de Sorin Grindeanu (PSD), amplifică presiunea asupra vicepremierului Anastasiu, responsabil cu reforma companiilor de stat și acuzat în cercurile politice de lipsă de transparență în privința numirii și mandatului grupului consultativ.
„Totuşi, buna intenţie şi potenţialul acestor consultări esenţiale pot fi compromise dacă nu asigurăm transparenţă totală în proces. Transparenţa nu este o formă fără fond, ci este esenţa unei guvernări responsabile şi credibile. De aceea, îi solicit vicepremierului Dragoş Anastasiu să facă publică componenţa şi modul de funcţionare a grupului de lucru implicat în elaborarea politicilor publice privind companiile de stat şi în stabilirea indicatorilor de performanţă ai acestor companii”, spune Pauliuc.
În postarea sa, Pauliuc subliniază că PNL susține consultarea mediului privat, dar avertizează că „transparenţa nu este o formă fără fond, ci este esenţa unei guvernări responsabile şi credibile”. Ea spune, explicit:
„Sunt convinsă că iniţiativa domnului Anastasiu este una bine-intenţionată şi că transparentizarea acestor consultări nu va mai lăsa loc speculaţiilor din partea aliaţilor sau opoziţiei. Românii au dreptul să ştie cine contribuie la deciziile ce afectează economia şi viitorul acestor companii, iar noi dorim ca tot acest proces să se desfăşoare deschis şi corect. PNL susţine ferm transparenţa şi responsabilitatea decizională, pentru că doar aşa putem construi o Românie puternică şi prosperă”, menţionează Nicoleta Pauliuc.