Un tur doi al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea ar fi un blat, un aranjament ce i-ar conveni actualului președinte, pentru că din start liderul social-democraților n-ar avea nicio șansă, spune șeful partidului PRO România, fostul premier Victor Ponta. Contracandidat al lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014, Victor Ponta a anunțat la Digi24 că NU va intra în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 2019. În schimb, se vede în fruntea unei coaliții electorale de centru-stânga care să susțină un candidat – nu neapărat membru al vreunui partid, dar care să poată să lupte cu Klaus Iohannis în turul al doilea.

Un tur 2 al alegerilor prezidențiale în care s-ar confrunta Klaus Iohannis și Liviu Dragnea sună foarte rău, a declarat Victor Ponta în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.

„Liviu Dragnea nu poate să fie candidatul celor de centru-stânga, pentru că nu are absolut nimic în comun. Sigur, e șeful unui partid care are această denumire, dar prin comportamentul său, prin averea pe care o are, prin politicile naționalist-populiste pe care le promovează, n-are nicio legătură. Și atunci, am discutat cu mulți colegi, oameni care sunt de centru, de centru-stânga, dar care cred că o societate democratică din Statele Unite, Europa și România trebuie să aibă niște reprezentanți adevărați ai ceea ce înseamnă dreapta, stânga și care se confruntă în bătălie, așa cum este cea pentru prezidențiale, și cred că singura soluție – și eu o voi susține – este aceea ca toți cei care suntem și ne considerăm social-democrați să găsim un candidat, să-l susținem, un candidat care să intre în turul 2 cu Klaus Iohannis. Pentru că altfel, dacă va candida Dragnea, până la urmă e un blat. Toată lumea va ști că va fi ca în 2000: o să mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea, ceea ce nu se dovedește niciodată soluția cea mai bună. Asta e previziunea mea și am și experiența necesară, am și capacitatea și cunoștințele politice și mai am un avantaj: eu nu voi candida în acest an 2019 și atunci pot să nu fiu interesat în mod direct, dar pot să fiu cel care coagulează tot ceea ce înseamnă forțe politice și votanți de centru-stânga pentru a susține un candidat de centru, un candidat onest, un candidat normal, care să se lupte, sigur, în turul 2 cu domnul Iohannis”, a explicat fostul premier Victor Ponta.

 

Acest candidat, a precizat Victor Ponta, nu trebuie să fie neapărat membru de partid, ci trebuie să fie o personalitate „în primul rând cu un grad de cultură, de educație și cu niște valori care să fie europene”. În Europa, chiar dacă stânga sau centru-stânga nu mai are succesul pe care îl avea înainte, este necesară această bătălie de idei și de proiecte, crede liderul PRO România.

Pe de altă parte, Victor Ponta îl avertizează pe Klaus Iohannis că și dacă va mai câștiga un mandat, acesta nu va fi deloc ușor, pentru că se va confrunta cu o criză economică poate mai gravă chiar decât cea din 2010. „Vorbind foarte rece, foarte rațional, ce-și dorește dl. Iohannis? Să-l aibă pe Dragnea în turul 2, nu? Dar eu cred că și dacă va câștiga un al doilea mandat de președinte, va avea în față situația pe care a avut-o Traian Băsescu în 2010: și anume o criză pe care toți cei care au mintea la ei, ochii deschiși și urechile deschise o văd și o simt. (…) Or , dl. Iohannis nu cred că vrea să fie președinte în al doilea mandat peste o țară care trece printr-o criză economică și politică, poate chiar mai gravă decât cea din 2010”, a spus Victor Ponta.

El crede că la alegerile prezidențiale din 2019 va fi o bătălie care n-a mai existat în România: „între cei care cred că drumul României este spre Europa și cei ca Dragnea, Vâlcov și mulți alții care spun că să mai terminăm cu Europa, să mergem – nu știu – spre Rusia, spre orice altceva”, a spus Ponta.

Tocmai în perspectiva acestei crize economice care bate la ușă, fostul premier avertizează că România se confruntă și cu o mare problemă de competență guvernamentală, pentru că „guvernul actual e probabil cel mai slab din punct de vedere al competenței profesionale din tot ce a avut România”, dar pe de altă parte, Victor Ponta spune că n-a văzut nici la PNL, în opoziție, un guvern gata format, cu oameni competenți.

SURSA: digi24.ro

Te-ar putea interesa și: