Al treilea mall din acest an se deschide la Baia Mare pe 4 noiembrie

Al treilea mall din acest an se deschide la Baia Mare pe 4 noiembrie
Publicat de CAPITAL la 5 octombrie 2010, 17:47

Centrul comercial Gold Plaza din Baia Mare, dezvoltat de Futureal şi Immofinanz, va fi inaugurat în 4 noiembrie şi închide lanţul lansărilor din 2010 pe acest segment de piaţă. Până acum, anul acesta, au fost lansate doar două proiecte: Sun Plaza din Bucureşti şi Atrium Center din Arad, după ce anii trecuţi au fost anunţate pe piaţă circa 120 de mall-uri la nivel naţional.

Mall-ul din Baia Mare va avea circa 100 de retaileri împărţiţi pe o suprafaţă închiriabilă de circa 30.000 mp, dispusă pe trei nivele.

„Lucrările de construcţie şi finisaje au intrat pe ultima sută de metri, clădirea Gold Plaza fiind aproape de finalizare. Centrul va fi ancorat de un hypermarket Cora având o suprafaţă totală de aproximativ 7.600 mp“, se precizează într-un comunicat al dezvoltatorilor, care mizează pe circa un milion de vizitatori.

Zona de cinema din cadrul proiectului va fi operată de Cinema City. Fiecare dintre cele şase săli de cinema este echipată cu proiectoare speciale, care suportă tehnlogia 3D.

Printre chiriaşii Gold Plaza se numără: C&A, New Yorker, Deichmann, Takko, Leonardo, LC Waikiki, Domo, House of Art, San Francisco, Fox, Douglas, Centrofarm, Orsay, Best of Bowling, Kenvelo sau Jeans Club.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.