Gazda unei emisiuni TV din Anglia a declarat că în luna septembrie va fi o săptămână crucială, în care pensionarii care au vârsta de pensionare (66 de ani, deci cei născuți înainte de 1959) vor primi suma de 300 de lire sterline.
Ajutor pentru pensionari din această iarnă
Gazdă a unei emisiuni BBC, Colletta Smith a declarat:
„Săptămâna crucială pe care trebuie să o ținem minte cu toții este între 15 și 25 septembrie. Așadar, dacă ați avut ziua de naștere până pe 21 septembrie și ați devenit pensionar, în acel moment sunteți eligibil pentru plata ajutoarelor de încălzire pentru iarna viitoare. Acea săptămână este ceea ce se numește săptămâna calificării pentru ajutoarele de încălzire”, relatează birminghammail.co.uk.
Pensionarii vor primi automat ajutoarele pentru căldură
Persoanele eligibile sunt cele care câștigă acum 35.000 de lire sterline sau mai puțin, deci este un prag mult mai ridicat pentru un pensionar, a continuat ea.
Așadar, cei care primesc o formă de pensie privată, pensie de la locul de muncă, atâta timp cât se află sub pragul de 35.000 de lire sterline, vor primi în continuare plățile pentru combustibil de iarnă.
Cel mai important, aceste ajutoare vor veni automat, la fel ca înainte. Banii ajung în conturile oamenilor de la începutul lunii noiembrie, așa că nu trebuie să-și facă griji cu privire la completarea unor formulare complicate.
Ea a comentat:
”Dacă câștigați 35.000 de lire sterline sau mai mult, există o modalitate de a bifa o căsuță pentru a specifica că nu doriți să primiți plata respectivă. Altfel, plata va fi efectuată automat, iar apoi va fi recuperată prin sistemul fiscal. Așadar, veți fi impozitat puțin mai mult pe pensii pentru a vă recupera efectiv cele 200 de lire sterline”
Smith susține că există un număr mic de persoane care ar putea avea nevoie să își actualizeze datele.
„Dacă v-ați amânat ieșirea la pensie, dacă ați locuit recent în străinătate și v-ați mutat înapoi, merită să contactați guvernul pentru a vă asigura că primiți acea plată”, a adăugat ea.
Ajutorul pentru căldură se acordă tuturor pensionarilor din Anglia și Țara Galilor
Conform regulilor și cerințelor DWP, după schimbarea de direcție a guvernului Partidului Laburist, se prevede că „ajutoarele pentru încălzire pentru perioada 2025-2026 se acordă tuturor persoanelor din Anglia și Țara Galilor născute înainte de 22 septembrie 1959, cu excepția cazului în care aleg să nu o primească.
Cabinetul condus de Keir Starmer, instalat în iulie anul trecut, a lăsat pe lista de ajutoare doar pe cei mai săraci pensionari din Anglia și Țara Galilor, în cadrul unor economii bugetare, ceea ce a atras luni de presiuni politice din partea opoziției.
Există opinii conform cărora austeritatea a contribuit la pierderea de popularitate a laburiștilor în fața partidului Reform UK condus de Nigel Farage, aflat acum în fruntea sondajelor la nivel național.