New York Times scrie despre povestea lui Zoran Sluga, un mic fermier din nordul ţării, care creşte păsări. Micul său business va deveni dintrodată foarte complicat. Cuştile sale de păsări nu respectă normele europene, iar după aderare pe piaţa croată vor avea acces nelimitat ouăle italiene, mai ieftine. Întreaga viaţă a lui Sluga va fi afectată, posibil decisiv. „Vedeţi ce se întâmplă în Grecia. Au primit miliarde de la UE şi nu a mers”, spune fermierul încercând să înţeleagă scopul aderării ţării sale la Uniune.
Uniunea însăşi s-a schimbat mult în cei zece ani de când Croaţia a aplicat pentru aderare. Ceea ce era odată masa bogaţilor – şi firesc, toată lumea vroia să se înfrupte – nu mai înseamnă astăzi o garanţie a prosperităţii. Criza datoriilor suverane a dus câteva ţări membre în pragul falimentului şi ameninţă să distrugă unitatea blocului. Totuşi, cele mai recente sondaje arată că populaţia croată va vota „Da” la referendumul de sâmbătă, deşi în ultimele săptămâni se poate constata o scădere destul de abruptă a numărului celor care susţin aderarea. Până şi premierul Zoran Milanovic nu mai este foarte fervent în discursurile de susţinere ale aderării. Printre argumentele sale sunt accesul la o piaţă de 500 de milioane de consumatori şi ajutorarele de integrare de circa 2 mld. euro pe an, cel puţin în următorii doi ani. De asemenea, finalizarea reformei sistemului juridic ar putea fi un plus important.
Şi premierul, la fel ca mulţi croaţi, înţeleg însă că trebuie să-şi potolească entuziasmul. Aderarea nu garantează succesul, iar eforturile de a rezista într-un mediu extrem de competitiv cum este UE vor fi dureroase. Mai mult, susţin criticii, evenimentele recente arată că în UE deciziile sunt luate de Germania şi Franţa, iar Croaţia, cu o populaţie de doar 4,5 mil. locuitori, nu va avea niciun cuvânt de spus. Momentul aderării este prost şi pentru că urmează probabil decontarea de către întreaga Uniune a notei de plată pentru excesele Greciei şi a altora, excese cu care croaţii nu au nici în clin, nici în mânecă. Şi afluxul de imigranţi non-europenei ar putea creşte, având în vedere lungimea coastei croate. „În Parlamentul european vom avea 12 membri din 740, în Consiliul de miniştri, 7 voturi din 350. Vom fi o eroare statistică. Cui o să-i pese de ce cred croaţii?”, spune Marjan Bosnjak, secretarul Consiliului pentru Croaţia, o asociaţie care se opune aderării la UE.
Până una alta, cerinţele de preaderare ale UE au făcut un bine demonstrabil în Croaţia, o ţară ce număra până nu demult printre campionii corupţiei. Guvernul a fost forţat să adopte 350 de noi legi şi să-şi reformeze justiţia. Progresele sunt însemnate, însuşi fostul premier Ivo Sanader fiind în acest moment cercetat pentru fapte de corupţie. Rămân valabile şi criticile. Cel puţin din punct de vedere economic, ţara ar putea suferi. De exemplu, industria navală, concentrată în jurul şantierelor din Rijeka, ar putea dispărea cu totul. UE interzice subvenţionarea industriilor locale şi cere privatizarea şantierelor navale, un business în care sunt implicat 450 de companii croate.
Revenind la Zoran Sluga, acesta comentează standardele europene pentru cuştile găinilor, mult peste ce are el acum: „Puii au mai multe drepturi decât oamenii în UE”. Ca să întrunească toate condiţiile ar avea nevoie de o investiţie de 100.000 de euro şi un efort considerabil. În timp ce se gândeşte cum să abordeze uriaşa problemă ce se conturează la orizont, Sluga este conştient că nu prea are ce face şi că votul său negativ de sâmbătă nu va schimba nimic. „Sunt conştient că trebuie să intrăm în UE, dar ştiu de asemenea că nu ne aşteaptă nimic bun”, conchide el.
Nici Marjan Bosnjak nu e foarte optimist că va putea face ceva împotriva aderării şi vorbeşte şi el despre „pericole ce urmează”. „Industria şi întreaga noastră economie nu sunt competitive. Este o cursă între germani şi italieni, premiul fiind obţinerea celei mai mari influenţe politice şi economice în Croaţia”, spune Bosnjak.