Airbus şi BMW amenință cu retragerea din Marea Britanie

Airbus şi BMW amenință cu retragerea din Marea Britanie
Publicat de Bogdan Biszok la 25 iunie 2018, 10:31

La data de 23 iunie s-au împlinit doi ani de la organizarea referendumulului privind Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE). Dat fiind că guvernul condus de Theresa May nu a stabilit, încă, o direcție clară a viitoarelor relații comerciale dintre Marea Britanie și UE, o serie de companii transnaționale, între care Airbus și BMW, au avertizat că își vor retrage principalele operațiuni dacă nu se va ajunge la un acord de tranziție.

Dacă Marea Britanie se va retrage din Piața Unică Europeană și Uniunea Vamală, iar cele două părți nu vor încheia, până în martie 2019, un acord de tranziție, operațiunile Airbus vor fi grav afectate, urmând ca firma să fie obligată să părăsească țara, se arată într-un raport de evaluare a riscurilor „Brexit”.

Avertizarea Airbus a adâncit îngrijorarea față de perspectivele economiei britanice. Profesorul Jonathan Porte, de la King’s College London, a afirmat că decizia Airbus ar putea provoca presiuni asupra guvernului britanic din partea mai multor companii mari. Acestea ar putea să solicite alegerea unui „Brexit soft”, adică Marea Britanie să rămână în Piața Unică Europeană și în Uniunea Vamală, după Brexit.

La rândul său, reprezentanții companiei BMW au lansat un avertisment similar.

Până retragerea oficială a Marii Britanii din UE mai sunt 9 luni. Însă, la Londra, continuă să existe mari divergențe cu privire la modalitatea în care se va face retragerea. Guvernul conservator susține un „Brexit dur”, în condiţiile în care piaţa solicită tot mai insistent aplicarea unui „Brexit soft”.

SURSA: Radio China

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.