Abia reales la 7 mai, prim-ministrul conservator David Cameron şi-a reiterat promisiunea de a organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind ieşirea sau nu a Marii Britanii din UE.

Airbus, al doilea mare producător mondial de avioane, are aproximativ 17.000 de angajaţi la mai multe uzine din Marea Britanie, unde produce avioane de pasageri şi elicoptere. În special aripile avioanelor de linie marca Airbus sunt concepute şi fabricate în Marea Britanie.

Paul Kahn a avertizat că Marea Britanie trebuie să concureze pentru investiţii cu alte ţări. 'Cel mai bun mod de a garanta acest lucru este rămânerea în cadrul UE', a apreciat Paul Kahn. Acesta a subliniat că, dacă Marea Britanie va ieşi din UE, compania Airbus UK nu îşi va înceta brusc activitatea dar a adăugat că 'în cazul în care după o ieşire din UE, condiţiile economice din Marea Britanie ar fi mai puţin favorabile decât în alte părţi ale Europei sau mai departe, cu siguranţă Airbus îşi va reconsidera investiţiile viitoare în Marea Britanie'.

Airbus este unul din cele mai mare conglomerate industriale din Europa cu activităţi în domeniile aviaţiei civile, apărării şi aerospaţial, precum şi cu operaţiuni în Germania, Franţa şi Spania.

Paul Kahn a apreciat că, dacă Marea Britanie ar ieşi din UE, atunci Airbus ar putea să se confrunte cu o birocraţie sporită în domeniile obţinerii vizelor de lucru şi al barierelor comerciale. Cu toate acestea, preşedintele Airbus UK a salutat voinţa Guvernului condus de David Cameron de a reforma UE pentru a o face mai eficientă.

Liderul conservator a spus întotdeauna că va face campanie pentru menţinerea ţării sale în UE dacă obţine reformele la care speră. În caz contrar, el asigură că 'nu exclude nimic'.

Opinia publică pare pentru moment în favoarea rămânerii în UE. Potrivit unui sondaj de opinie YouGov, realizat a doua zi după alegeri, 45% dintre britanici ar vota pentru a rămâne, faţă de 36% care ar prefera un "Brexit".

SURSA: Agerpres