Problema vârstei fermierilor români este una cât se poate de arzătoare. Nu se poate face nimic pe termen lung pentru această ramură economică fără interes din partea celor tineri. Dacă este să socotim după numărul studenților la Agronomie, acesta există. Totuși, ceva se blochează pe lanțul trofic dintre tabelele de la Bruxelles și bulgării de pământ din Câmpia Bărăganului. Să fie birocrația obstacolul principal, să fie anii fără viziune din trecut, unul sau mai multe obstacole au stat între generația tânără și antreprenoriatul în agricultură.

Fostul redactor-șef al Capital, Ionuț Popescu, a avut recent o intervenție pe pagina sa de Facebook în care demonstra că nu e nicio scofală din punct de vedere economic să devenim, așa cum am fost învățați să ne dorim, „grânarul Europei”. Îi dau dreptate și adaug argumentul că producția de cereale pe care nu putem să o introducem într-un ciclu intern – produse complexe sau nutreț pentru animalele noastre – nu ne ajută prea mult chiar dacă e exportată. Vestea bună este că autoritățile sunt conștiente de lucrul acesta și nu mai insistă cu lozinci despre tragedia lipsei de suprafețe mari pe care să se facă agricultură de tip industrial. Nu că n-ar fi nevoie și de așa ceva, dar nu este singura prioritate. Suprafețele mici de teren sunt pretabile la alte activități cu profitabilitate mai mare: zootehnie, sere, arbuști fructiferi etc. Azi, irigațiile se pot face cu furtunul și picătura de apă direct la rădăcina plantei, îngrășămintele pot fi împrăștiate din drone ghidate de pe telefonul mobil iar tractoarele pot ara singure cu plan de lucru urmărit prin GPS. Este clar, în aceste condiții, că nu fermierii trecuți de 60 de ani vor fi vioara întâi în agricultură. Este nevoie de oameni tineri și de investiții.

Din fericire, absorbția fondurilor europene pe agricultură este una dintre cele mai bune. Ba chiar, cele mai recente performanțe ne fac să ținem capul sus în cadrul UE. Singura teamă pe care o am este vizavi de vocile care susțin că Europa ar trebui să ne scutească de lecțiile despre ce avem și ce nu avem voie să facem. Sunt perfect de acord că Europa poate profita de pe urma noastră. Doar că noi avem mai multă nevoie de ea decât are ea de noi. Altfel, toate progresele privind nivelul nostru de trai se vor duce pe Apa Sâmbetei, cu sau fără canale de irigație.

Articol realizat de CLAUDIU ȘERBAN, director editorial Capital

Acest articol a fost publicat în numărul 20 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 21-27 mai 2018 

Te-ar putea interesa și: