‘Şedinţa AGA de astăzi (marţi – n.r.) s-a amânat, întrucât, potrivit legislaţiei, orice şedinţă trebuie convocată cu cel puţin 30 de zile înainte. Şedinţa de astăzi nu a putut fi nici extraordinară, întrucât a lipsit reprezentantul SIF-ului (SIF Muntenia, acţionar minoritar – n.r.), iar în cazul şedinţelor extraordinare trebuie să fie prezenţi toţi membrii. Prin urmare, AGA va fi convocată conform legii şi se va ţine peste 30 de zile. Toată lumea rămâne în funcţia pe care o avea până acum, mai puţin Nicolae Demetriade, care şi-a dat demisia din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie şi din cea de director executiv’, au precizat sursele citate.

Astfel că Dan Pascariu va rămâne în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar mandatul de CEO al lui Christian Heinzmann va expira la 19 noiembrie.

În cursul dimineţii de marţi, surse din TAROM au declarat că Ministerul Transporturilor le-a solicitat lui Nicolae Demetriade şi lui Dan Pascariu prelungirea mandatului lui Christian Heinzmann, care expiră la 19 noiembrie. ‘Cei doi nu au fost de acord, astfel că ministerul le-a cerut demisia. Nicolae Demetriade şi-a dat demisia, însă Dan Pascariu, nu. În această după-amiază, la ora 17,00, va avea loc o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor Tarom, în cadrul căreia, cel mai probabil, Dan Pascariu va fi revocat din funcţie’, au spus sursele citate.

Directorul executiv Nicolae Demetriade a confirmat faptul că informaţiile legate de demisia sa sunt corecte. ‘Informaţia este corectă. Mi-am dat demisia pentru că ministerul a intervenit în activitatea TAROM. Am crezut că, dacă va fi un management privat, ministerul nu va interveni, dar se pare că acest lucru a fost doar un vis’, a spus Nicolae Demetriade.

La rândul său, Dan Pascariu a confirmat că nu a demisionat din funcţia deţinută la companie, dar se aşteaptă să fie revocat din funcţie.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a confirmat, la rândul său, că vor fi făcute schimbări la conducerea companiei.

‘Eu pot să vă spun că, din câte ştiu, o şedinţă a AGA va avea loc, a avut loc acum ceva timp, a analizat situaţia, iar la următoarea şedinţă a acţionarilor eu ştiu că trebuie să se ia o hotărâre în sensul reformării, restructurării, în sensul unor schimbări la Tarom. Dacă această şedinţă va hotărî că domnul Heinzmann trebuie să-şi continue mandatul, atunci el îşi va continua mandatul, are un contract de mandat şi un plan de management pe care trebuie le să implementeze. Dar pentru a putea implementa acest plan, el trebuie să aibă suportul Consiliului de Administraţie. Nu se poate ca managerul să tragă într-o direcţie şi Consiliul de Administraţie în altă direcţie. Este împotriva firii şi cineva trebuie să facă un compromis’, a spus Ramona Mănescu, întrebată ce se întâmplă la nivelul conducerii Tarom.

Ea a confirmat faptul că Nicolae Demetriade şi-a dat demisia şi a arătat că o schimbare în conducerea TAROM este necesară pentru ca operatorul aerian să-şi redobândească poziţia de jucător important la nivel regional.

‘Din câte am înţeles, domnul Demetriade a transmis demisia sa. Pe mine cel mai mult mă interesează ca această companie, TAROM, să rămână ceea ce a fost, un brand pentru România, foarte bine conectată la nivel internaţional. Dacă până acum acest lucru nu s-a întâmplat, din motivele pe care foarte bine le cunoaşteţi, conflictul între Consiliul de Administraţie şi domnul Heizmann, eu sper ca o schimbare să fie benefică Taromului’, adăugat ea.

Sursa: Agerpres