Una dintre marile operațiuni ale servicului secret a fost cea numită „Peregrinii” prin care erau monetizate plecările românilor peste graniță. 

Amănunte terifiante despre negoţul cu români au fost făcute publice de cercetători în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), după desecretizarea unor dosare, scrie Adevărul

 Nu doar etnicii germani şi evrei au fost vânduţi de comunişti, ci şi românii get-beget îşi plăteau libertatea cu bani sau bunuri.

„Mânat de setea pentru valută forte, Ceauşescu, secondat de Ion Stănescu (şeful Securităţii), a ordonat D.G.I.E. în 1970 să lanseze misiunea Peregrinii, o altă operaţiune de extorcare legată de emigranţi. Afacerea era coordonată de generalul Eugen Luchian – angajat în Biroul pentru Securitate şi Probleme Militare al Consiliului de Miniştri, UM 0920 şi Direcţia pentru paşapoarte şi evidenţa străinilor şi controlul frontierei din Ministerul de Interne“, scrie Radu Ioanid în volumul „Securitatea şi vânzarea evreilor. Istoria cordurilor secrete dintre România şi Israel“. Cheia afacerii a fost generalul Gheorghe Marcu, fost şef de divizie al D.G.I.E.-D.I.E. Cu ocazia audierii sale după fuga lui Ion Mihai Pacepa în Occident, ofiţerul dezvăluie şi cum se îmbogăţeau oamenii Securităţii de pe urma afacerii. Astfel, în declaraţiile date de generalul Marcu Gheorghe la 22 august 1978 aflăm că „Alexandru Drăghici şi tov. Negrea aprobau listele întocmite de Direcţia de paşapoarte şi stabileau cine să plece şi cine nu“. 

Citeste mai mult: adev.ro/pf2sga