Adormirea inflației lasă loc pentru un leu mai slab

Proaspăt inaugurata centură ocolitoare a Braşovului are 18 kilometri. Acum, şoferii vor putea ocoli oraşul în 15 minute, faţă de o oră cât le ia să îl traverseze. Însă oamenii au avut mult de aşteptat până să primească această veste bună. Ultimul tronson, de numai 7 kilometri, cu 3 poduri şi 2 pasaje, s-a construit în… 4 ani.

Nici nu s-a împlinit bine o lună de când guvernatorul BNR se întreba printr-o figură de stil colorată cât timp va mai sta leul tolănit în intervalul 4,40 -4,44 lei pentru un euro, că a și venit răspunsul: cursul a ieșit în ultima săptămână din starea de lenevire incriminată și dădea să testeze din nou pragul de 4,50 lei/euro. Trezirea a venit de la noul episod de creștere a aversiunii la risc a jucătorilor străini, leul intrând ușor la apă odată cu celelalte monede din regiune. Și sigur că mișcarea a devenit o știre după ce cursul a urcat cu peste un punct procentual în câteva zile. Mai există însă motive de emoție că s-ar reîntoarce euro pe la 4,50 de lei sau chiar și mai sus? Prea puține, după câte spune guvernatorul, care amintea în urmă cu o lună că transmisia amplificată a unei mișcări de depreciere a leului în planul inflației nu mai este de actualitate, iar „lumea“ scapă de teama slăbirii monedei. În definitiv, inflația a devenit în 2014 la fel de leneșă ca leul din menajeria guvernatorului, care nu uită să reamintească din când în când că BNR nu a urmat niciodată o politică de free floating prin care să lase cursul să zburde complet liber. Și probabil că nici nu are de gând să-și schimbe abordarea. În noiembrie, inflația s-a dus în jos la 1,26%, sub limita inferioară de 1,5% a intervalului de variație din jurul țintei urmărite de banca centrală, iar așteptările sunt ca finalul de an să găsească rata inflației și mai aproape de pragul de 1% – scenariu complet neverosimil nu mai departe de acum trei sau patru ani. Așadar, chiar ar fi loc pentru o eventuală ieșire a leului din marja de stabilitate prin prisma impactului potențial la nivelul inflației. Pe de altă parte, expunerea la riscul de curs de schimb prin creditul în valută s-a tot ajustat în ultimii doi ani, iar acum ponderea creditului în lei tinde să o egaleze pe cea a creditului în mondedă străină. Segmentul de retail încă rămâne mai sensibil, cu o pondere de peste 60% a îndatorării în valută, din cauza stocului istoric acumulat, însă producția nouă de credite este eliberată practic de stresul deprecierii leului.

Nu este de neglijat expunerea la riscul valutar a Ministerului Finanțelor, care a menținut în ultimii ani o prezență constantă pe piața externă și are de stat cu ochii nu doar pe euro, ci și pe dolar. Ba chiar se gândea la un moment dat și la yeni, însă aceasta în contextul unui efort de întărire a expertizei în materie de management al riscului valutar.  Dincolo de motivațiile pentru o remanență a sensibilității față de deprecierea leului, în balanță ar trebui să intre și rațiuni legate de pârghia de competitivitate externă care poate fi antrenată prin cursul de schimb. Și în general au intrat în calcul astfel de rațiuni, BNR încercând să frâneze episoadele de avânt conjunctural al leului. De ce n-ar merita sectorul exportatorilor un leu mai slab, care să faciliteze susținerea ciclului de creștere care a condus la depășirea pragului istoric de 50 mld. euro în ciuda temerilor legate de letargia economiilor din zona euro? Și de ce n-ar fi astfel consolidat rolul exporturilor de locomotivă a creșterii economice, cu toate minusurile legate de poziția încă minoritară a companiilor cu capital românesc, respectiv de dominația capitalului străin în industria exportatoare?

RĂZVAN VOICAN,
director executiv Asociația Română a Exportatorilor