Mai precis, Prigojin a înregistrat o societate cu răspundere limitată, Concord Management and Consulting, în Belarus, potrivit Registrului de stat unificat al persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali publicat de Ministerul Justiţiei din Belarus, relatează Interfax.

Potrivit Registrului Comerțului din Belarus, Prigojin a înregistrat noua companie pe data de 19 iulie, iar adresa de înregistrare este satul Ciel din raionul Osipovici, unde se află tabăra de campanie destinată găzduirii luptătorilor din PMC Wagner.

Nu este clar care va fi, de fapt, scopul noii firme înregistrat de liderul Wagner, însă, cel puțin în acte domeniul de activitate este „gestionarea bunurilor imobiliare”.

Aleksandr Lukașenko, șeful statului care a mediat un acord între Prigojin și președintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt revoltei armate, a invitat grupul de mercenari Wagner în țară pentru a antrena armata belarusă. Ca urmare, peste 2.000 dintre ei și-au organizat deja drumul în Belarus.

Sosirea mercenarilor Wagner la o tabără din regiunea Moghiliov a fost confirmată vinerea trecută de Ministerul belarus al Apărării. Ministerul a publicat, de asemenea, un raport care indică faptul că „Wagnerii” au început să instruiască trupele militare teritoriale belaruse.

Amintim că fondatorul grupului militar privat Wagner a condus luna trecută o revoltă de scurtă durată, trimițându-și trupele în marș spre Moscova, iar ulterior s-a crezut că a fost exilat în Belarus.

Întrebat dacă Evgheni Prigojin mai este în viață, șeful MI6, Sir Richard Moore, a declarat: „Din câte putem spune, Prigojin se află în libertate”.

El a adăugat că șeful Wagner a luat ceaiul cu Vladimir Putin în ultimele zile , o evoluție interesantă, având în vedere că președintele rus l-a descris anterior pe Prigojin drept un „trădător”.

„Aceste lucruri sunt misterioase chiar și pentru mine. A fost un trădător la micul dejun, iertat la cină și câteva zile mai târziu invitat la ceai”, a spus șeful MI6.