Adevărul despre Ion Țiriac! Motivul real pentru care nu s-a dus la cununia Simonei Halep
SURSA FOTO: Dreamstime
Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit miercuri, 15 septembrie. Aceștia au avut cununia civilă în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Constanța, iar apoi au continuat petrecerea în cadrul unui club din Mamaia.
Simona Halep a fost extrem de fericit în ziua nunții ei, potrivit imaginilor pe care le-a postat pe rețelele de socializare, atât de la petrecere cât și cele din timpul dansului mirilor.
Pe lista invitaților de la nuntă se număra și Ion Țiriac, care însă nu s-a prezentat, cei doi fiind destul de apropiați. În acest context, prietenul omului de afaceri, Ilie Năstase a venit cu o serie de precizări.
Ilie Năstase susține că Ion Țiriac nu a putut ajunge la nuntă pentru că este plecat într-o vacanță la vânătoare în afara țării. Potrivit acestuia, omul de afaceri ar fi undeva în Africa de mai bine de o lună de zile.
„Dânsul e plecat în vacanță, la vânătoare. Nu este în România. Nu știu unde este, într-o țară africană. A plecat o lună sau două, așa am înțeles”, a dezvăluit Ilie Năstase, pentru Fanatik.
Amintim faptul că Ilie Năstase a mers la cununia Simonei Halep alături de soția sa, Ioana. Cu această ocazie, fostul sportiv i-a urat multă sănătate sportivei, percizând că mai are mult timp de jucat tenis de acum înainte.
„Să fie sănătoasă! Mai are mult timp de jucat tenis. Să se concentreze pe tenis că mai are mult timp de jucat! Mă uit la Serena și are 40 de ani, iar Simona face 30 de ani, deci are mult de jucat”, a spus acesta.
Ce meniu a avut Simona Halep la nuntă
Nunta Simonei Halep a fost una extravagantă, iar meniul a fost și el unul destul de variat. Potrivit digisport.ro, invitații de la nunta sportivei au avut de ales dintre următoarele feluri de mâncare:
„Corner tradiţional românesc”
- mix de platouri tradiţional româneşti (mezeluri de Covasna şi brânzeturi)
- plăcinte Machedoneşti servite cu lapte bătut
- salată de vinete servită cu ardei copţi
- zacuscă de legume
- piperchi din ardei graşi cu roşii şi brânză de oaie
- piure de năut cu muguri de pin şi pătrunjel servit cu lipie
- platou de crudităţi
Aperitiv
- scoici Saint Jaques şi trei tipuri de tartar.
- piept de raţă cu Chutney de mango
- terină de foie gras cu trufe tartar de vită cu chips de cartofi dulci
- tartar de ton cu biscuiţi de miso
- scoici Saint Jaques cu sos de unt şi citrice
- tartar de langustine cu îngheţată de avocado şi vanilie
Peşte
- peşte alb Corvina şi caracatiţă servite pe un pat de ridiche
- piure de broccoli şi vinegretă de mango
Sarmale
- în foi de viţă
- în foi de varză
Carne
- muşchi de vită maturat de origine Argentina cu sare roz de Himalaya şi piept de porumbel
- langustină servită cu sparanghel, sos brun şi dulceaţă de cireşe cu zmeură
Open bar
- Şampanie Dom Perignon,
- Johnnie Walker, Glenmorange, Chivas Regal, Mars Kasei
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





