Ieșim la o bere? Această întrebare este extrem de auzită mai ales pe timpul verii. De la vorbe la fapte nu este mereu cale lungă, mai ales că mulți dintre noi sunt de părere că pe timp de caniculă această băutură are efect răcoritor. Cu siguranță că, dacă îi veți întreba pe cei care stau în față cu o halbă de bere dacă au habar câte calorii cred că are acest produs, răspunsul va întârzia să apară.

O sută de mililitri de bere blondă are 42 kcal. În cazul unei beri brune, numărul de calorii ajunge la 48. Berea fără alcool are doar 27 kcal. dacă înmulțești aceste cifre cu 3.3, atunci vei afla câte calorii are o bere la sticlă de 0,33.

Când te îngrașă cu adevărat berea

O halbă de bere de aproximativ 500 de mililitri are în jur de 200 de kcal. Cu alte cuvinte, fie că o bei sau mânânci o felie de pizza sau un hamburger, e cam același lucru.

Ceea ce trebuie reținut este că o bere nu te îngrașă. Dacă ai o dietă echilibrată și consumi mai puține calorii într-o zi, atunci poți consuma această băutură liniștit. Ideea de bază este legată de autocontrol. Nu este indicat să bei prea multe beri într-o singură zi și eventual să mai ai alături și niște chipsuri sau o pizza. Pentru că din acel moment, situația se complică total.

Există însă și o serie de beneficii pentru sănătate atunci când bei, din când în când, o bere. Ea scade colesterolul, ajută la întărireas oaselor și previne infarctul. Consumul de bere scade riscul de infarct. Spre deosebire de persoanele care nu beau bere, consumatorii ocazionali de bere în cantitati moderate au șanse cu 40-60% mai mici să facă infarct. Specialiștii susțin că berea conține anumite vitamine care favorizează regenerarea pielii, dar o fac să fie și mai catifelată.