O ţară europeană a luat decizia ca, pentru a putea lupta mai eficient cu temutul SARS-CoV-2, întreaga populaţie să fie testată.

Este vorba despre Luxemburg, un stat care nu are totuşi foarte mulţi locuitori: circa 600.000 de oameni, mai precis. Populaţia va fi testată în 17 centre, la care vor veni câte 20.000 de persoane pe zi, scrie agenţia Belga.

Pentru acest proiect, Guvernul din Luxemburg a alocat un buget de 30 de milioane de euro, obiectivul declarat fiind testarea populaţiei în mod regulat.

Pentru început, vor fi chemaţi la cele 17 centre de testare persoanele care lucrează în domenii ce necesită contact intens cu alţi oameni, cum ar fi cei din industria hotelieră, restaurante, spitale, etc. Aceste persoane vor fi testate de două ori pe lună, au anunţat autorităţile, potrivit news.ro.

În Luxemburg, s-au înregistrat până în prezent 4.105 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dintre cei infectaţi, au murit 110.

Care este situaţia privind COVID-19 la nivelul întregii Europe?

Peste 2,5 milioane de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate oficial în Europa, dintre care peste jumătate în Rusia, Regatul Unit, Spania şi Italia, potrivit unui bilanţ realizat de AFP din surse oficiale sâmbătă la ora 10:30 GMT.

Cu cel puţin 2.500.091 de cazuri şi 192.158 de decese asociate noului coronavirus, Europa rămâne continentul cel mai afectat de pandemia de COVID-19, chiar dacă, în prezent, în America Latină boala progresează cel mai rapid.

Rusia este ţara europeană cu cel mai mare număr de cazuri (576.952, dintre care 8.002 de decese). Regatul Unit (301.815 de contaminări şi 42.461 de decese), Spania (245.575 de infectări şi 28.315 de morţi) şi Italia (238.011 de cazuri şi 34.561 de decese) sunt celelalte trei ţări europene care au înregistrat oficial peste 200.000 de infectări pe teritoriul lor, notează Agerpres.