Cele mai vândute destinații de city break anul trecut au fost Roma, Barcelona și Paris, urmate de Londra, Istanbul și Veneția. Pe de alta parte, Dubai, Creta, Zakynthos, Corfu și Rhodos au fost cele mai căutate destinații de litoral, iar prețul unui sejur a fost, în medie, 370 de euro. În ceea ce privește achizițiile de bilete de avion, cele mai căutate destinații în  2014 au fost Roma, Londra, Paris, Bruxelles, Milano și Barcelona, iar prețul mediu al unui bilet dus-întors a fost de 161 euro, în scădere cu aproape 25% comparativ cu anul 2013.

Vacanțele externe s-au ieftinit anul trecut pentru că s-au introdus noi curse low cost, cu tarife foarte mici, care au "tras în jos" tarifele medii. Astfel, s-a ajuns anul trecut ca biletele low cost să aibă o pondere de 62% din volumul total de bilete de avion vândute. "Pe lânga prețul mic al biletelor de la companiile low cost, un alt motiv al ieftinirii generale a biletelor de avion a fost faptul că și companiile de linie au avut numeroase promoții pe parcursul anului. Având în vedere că prețul unui pachet (fie vacanță sau city break) este dat în mare parte de prețul biletului de avion, ieftinirea celui din urmă a dus și la scăderea prețului final al pachetului", adeclarat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.

În anul 2014 s-au cumpărat cu aproximativ 35% mai multe bilete de avion și vacanțe față  de 2013, iar prețurile au fost în unele cazuri chiar la jumătate față de cele din anul precedent. În topul preferințelor, atât pentru bilete de avion, cât și pentru city break-uri, s-a situat Roma, unde prețul unui bilet de avion a atins un minim de 24 euro în 2014, iar prețul pentru un city break, cu cazare trei nopți, bilet de avion și asigurare medicală, a putut fi cumpărat chiar și cu 130 euro. De asemenea, pe parcursul anului au fost disponibile și oferte șoc, precum cea pe care Vola.ro a avut-o în septembrie, când un city break la Milano care includea bilet de avion, 3 nopti de cazare și asigurare medicală a putut fi cumparat cu 99 euro de persoană.

City break-urile la Bruxelles s-au ieftinit începând cu toamna lui 2014, când Ryanair a introdus o cursă nouă, crescând cererile pentru această destinație cu peste 15%. Prețul unui city break la Bruxelles pornește de la150 euro de persoană, dar a avut și valori puțin peste 100 euro pe parcursul lui 2014. De asemenea, prin introducerea unei noi curse Wizz Air, destinația a devenit disponibilă și pentru timișoreni.

În cazul vacanțelor, mai arată studiul citat, cea mai dinamică destinație a anului 2014 a fost, de departe, Dubai, unde au ajuns de două ori mai mulți români decât în anul precedent. Cu toate că este considerată o destinație exotică datorită climei calde tot timpul anului, prețurile pentru Dubai au fost similare cu cele pentru destinații europene. Astfel, o vacanță de 7 zile în Dubai, cu bilet de avion și asigurare medicală inclusă, a pornit de la prețul de 300 euro de persoană, adică în unele cazuri aproape la jumătate față de cele din 2013.

"Popularitatea pe care a avut-o Dubaiul în 2014 poate fi ușor explicată prin faptul că, începând cu luna martie, s-a putut călători în această destinație fără viză. Au contribuit, bineînțeles, și prețurile mult mai mici pe care am putut să le oferim datorită introducerii de curse low cost începând cu sfârșitul anului 2013", a mai declarat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.

Românii cumpără vacanțele cu maxim o lună sau două înainte de plecare, însă prețurile pachetelor ar scădea simțitor dacă achizițiile s-ar face cu mai multe luni înainte și turiștii ar beneficia astfel de ofertele de early booking.mCele mai căutate hoteluri au fost structurile de trei stele, poziționate în apropierea centrului. În plus, se preferă hotelurile care oferă măcar mic dejun.

Pe segmente de vârstă, tinerii pleacă mai mult în city breakuri și preferă marile capitale europene: Roma, Paris, Barcelona, mai ales atunci când, din lipsă de timp, preferă escapadele scurte. Atunci când aleg totuși o vacanță, merg în destinații mai moderne, cunoscute pentru posibilitățiile de distracție: Zakynthos, Dubai, Mallorca, Lefkada și, de obicei, aleg destinații diferite de la an la an. Familiștii aleg, în general, o destinație foarte cunoscută din Turcia sau Grecia, precum Kusadasi, Corfu, Creta sau Antalya, pe care de cele mai multe ori o vizitează în mod repetat de la an la an. Aceștia preferă, mai degrabă, vacanțe all inclusive.

Cele mai multe rezervări de vacanțe/city break au fost pentru doi persoane. Deși, în continuare, este o activitate care se practică mai mult în cuplu, a crescut și numărul rezervărilor pentru grupuri mai mari. Media de pasageri pe tot anul 2014 a fost de 2,5 per rezervare, dar există și cazuri de persoane care pleacă singure.

Te-ar putea interesa și: