Doliu în muzica populară! Florentina Satmari a murit

Doliu în televiziunea română! Florentina Satmari a murit! A fost una dintre cele mai marcante figuri ale televiziunii românești, susținătoarea muzicii populare. Cunoscută ca fiind sprijinitoarea multor generații de rapsozi, Florentina Satmari a fost poreclită „Mamuca” de către cei apropiați.

Vestea tristă a decesului său a fost anunțată pe rețelele sociale de către Matilda Pascal Cojocarita, cântăreață de muzică populară.

„Ne-a părăsit MAMUCA. Florentina Satmari, unul dintre marii profesioniști ai Televiziunii Române, cea care a format zeci și sute de artiști, dându-le aripi în lumea cântului! Cu mare durere în suflet vă spun drum lin către stele Mamuca, odihna în lumină, aplauze și flori”, a transmis ea, joi, prin Facebook.

„Dumnezeu s-o odihnească în pace! Mare profesionist, a îmbogățit lada de zestre a Folclorului Românesc prin emisiunile de excepție pe care le-a realizat! Veșnică recunoștință!” / „Nu pot să cred. Un om, un profesionist desăvirșit. A ajutat foarte mulți iterpreți printre care mă număr și eu. Recunoștință veșnică. Te voi păstra mereu în gând dna Florentina. Dumnezeu să te ierte.” / „DUMNEZEU SĂ O IERTE ȘI SĂ O ODIHNEASCĂ ÎN PACE SI LUMINĂ!!!” / „Drum lin către stele!” / „Doamne, ce veste! Câte amintiri minunate! Câte emisiuni superbe! Îmi vine greu să cred asta… Dumnezeu să o odihnească în pacea Sa! Un profesionist al emisiunilor de televiziune cum nu prea se mai nasc astăzi… O mare pierdere!” sunt câteva dintre mesajele scrise în secțiunea de comentarii.

Despre Florentina Satmari

Florentina Satmari a fost o prezență emblematică în muzica populară, lansând mulți dintre artiștii de succes ai genului. A avut o carieră impresionantă.

A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” la secția de canto clasic. A realizat numeroase emisiuni de muzică populară la TVR, sub îndrumarea marelui om de televiziune Tudor Vornicu. Numele ei este legat de organizarea unor evenimente de prestigiu, precum Festivalurile „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și „Maria Tănase” de la Craiova, precum și a Festivalului „Callatis”. A contribuit la promovarea și încurajarea talentului autentic românesc.

Dispariția sa lasă un gol imens în inimile celor care au apreciat munca și devotamentul ei față de tradițiile românești.