Potrivit sursei citate, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent, este de 581.000 persoane, în creştere faţă de aprilie – 573.000 persoane, dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior 622.000 persoane.

Pentru persoanele adulte 25-74 ani, rata şomajului a fost estimată la 5,5% pentru luna mai 2016 – 6,3% în cazul bărbaţilor şi 4,5% în cel al femeilor. Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 78,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2016.

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi a depăşit-o cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,3% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,6% în cazul celor de sex feminin). AGERPRES