”Nereguli” la companiile feroviare de stat. Managerii privaţi încalcă prevederile privind guvernanţa corporatistă
O serie de ”nereguli” au fost constatate la societăţile feroviare de stat, în urma unei analize efectuate asupra respectării prevederilor legale cu privire la guvernanţa corporatistă.
Ministerul Transporturilor a anunțat că Ramona Mănescu, ministrul de resort, a trimis o sesizare Ministerului Finanţelor Publice referitor la acest subiect. Potrivit unui comunicat, conducerile acestor companii nu respectă cerinţele formulate în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109 din 2011 privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice, respectiv articolul 39 alin. 2, ce obligă la publicarea pe site-ul companiei a politicii şi a criteriilor de remunerare a administratorilor şi directorilor.
Totodată, managerii încalcă şi articolul 51, care impune publicarea hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, a situaţiilor financiare anuale, a raportărilor contabile semestriale, a raportului de audit anual precum şi a CV-urilor membrilor consiliului de administraţie şi ale directorilor.
Potrivit legii, în acest caz a fost trimisă o sesizare către Ministerul Finanţelor Publice, care este abilitat să constate contravenţiile, conform articolului 59 ale aceleiaşi ordonanţe şi să aplice sancţiunile care se impun.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





