În 2015 vom scăpa de FMI. Cel puţin aceasta e opinia oamenilor de la Washington, care au înţeles să mai păstreze un ochi pe evoluţia corigenţelor elevului România. Probabil că „flexibilitatea“ manifestată în ultima vreme de Fond faţă de reformele din România, care bat pasul pe loc, a făcut să avem nevoie în continuare de supreveghere. Măcar până când vom avem un nou preşedinte ales şi echilibrul fragil de pe scena politică actuală se va fi reaşezat pe alte fundamente.
Deocamdată, popularitatea USL nu pare să fi fost şubrezită nici de lungul şir de minciuni ale lui Victor Ponta, nici de slaba prestaţie a miniştrilor săi. Nivelul de trai nu a scăzut semnificativ încă, ba dimpotrivă. Bugetarii simt chiar că au primit ceva în plus. Fireşte, orice om cu ochii deschişi vede că există presiuni tot mai mari pe bugetul de stat şi că macrostabilitatea obţinută pe vremea lui Emil Boc e în pericol. Privatizările ratate în linie, eşecul implementării managementului profesionist la firmele de stat şi faptul că Dan Şova „nu mai găseşte“ originalul contractului cu Bechtel sunt tot atâtea motive pentru supravegherea prestaţiei Guvernului. Nu e o surpriză faptul că un Guvern condus de un „tinerel“  are şi sincope în funcţionare. Lipsa de experienţă într-o asemenea poziţie îşi spune cuvântul. Ceea ce sperie cu adevărat e lipsa de responsabilitate faţă de chestiunile importante. Baletul recent cu desecretizarea celui mai păgubos contract (probabil) din istoria României moderne şi explicaţiile de clasa a doua oferite de oamenii cocotaţi în funcţii înalte oferă o imagine teribilă a instituţiilor statului.
Pare că în ţara asta singurii oameni care se pricep la ceea ce fac sunt hoţii. Restul sunt nişte bieţi amatori, delăsători şi chinuiţi de frustrări. E greu să te ţii serios de treabă când în jurul tău lumea se îmbogăţeşte şi tu rămâi singurul fraier care şi-a servit ţara cu credinţă. Cheia acestor probleme se află, fireşte, în Justiţie. De această putere a statului se leagă singurele mele speranţe de normalizare a acestei ţări binecuvântate de natură şi nenorocite de proprii săi cetăţeni. Fiindcă, să nu ne ascundem după deget, gradul de cultură şi de implicare a societăţii civile în problematica ţării nu se află nici pe departe la nivelul altor popoare. Să spunem că seriozitatea germanilor şi puterea lor de a se organiza e o excepţie. Dar, între timp, a existat un caz Taksim la Istanbul şi am văzut ce poate face o idee generoasă din nişte oameni cu dragoste faţă de valorile tradiţionale. Şi nu vorbim despre nemţi, ci despre cei „creditaţi“ cu originea tuturor metehnelor rele sosite de-a lungul istoriei la Bucureşti. Avem un premier tânăr. Să sperăm că va găsi forţa de a se desprinde de minciunile şi glumiţele pe care obişnuieşte să le spună la TV şi să se apuce de treabă. Ar fi un semnal important pentru cei din jurul său că politica ţării nu mai poate rămâne la stadiul fugii de Justiţie şi al lui „jos Băsescu!“, modelele brevetate de fostul securist şi turnător dovedit, Dan Voiculescu.
Claudiu Şerban,
director editorial


Te-ar putea interesa și: