În bani, acest lucru se traduce într-o valoare de 2,8-3 milioane de euro, după cum se arată într-un studiu efectuat de compania SimPLus, lider de piață în plata prin SMS.  “Numărul mesajelor sau dedicaţiilor transmise de sărbatori prin intermediul numerelor cu suprataxă cresc în medie de 4-5 ori comparativ cu o lună obişnuită din an. Compania se aşteaptă ca românii să achiziţioneze şi să acceseze prin acest mijloc de plată: jocuri, sonerii, teme video, logo-uri pentru telefonul mobil, jocuri interactive pentru televiziune”, spune Gabriel Iovan, Director Dezvoltare Simplus. ”Platforma de jocuri interactive SimPlus este mult mai accesată în perioada sfârşitului de an şi generează venituri de 2-3 ori  mai mari decât  veniturile obţinute în mod curent din activitatea de vânzare content”, completează acesta.
În acest sfârşit de an, comparativ cu anii trecuţi, românii vor efectua mai multe plaţi cu telefonul mobil în defavoarea plaţilor  tradiţionale. Astfel aceştia vor plati prin SMS produse precum bilete de transport în comun, parcare, acces la film, dar şi cafea, sucuri, apă, produse tip FMCG, distribuite prin intermediul automatelor.