Cea mai scurtă promoţie la economisire: CEC Bank plăteşte mai bine depozitele timp de 5 zile

Cea mai scurtă promoţie la economisire: CEC Bank plăteşte mai bine depozitele timp de 5 zile
Publicat de CAPITAL la 29 octombrie 2012, 13:13

Cu ocaziua Zilei Internaţionale a Economisirii, CEC Bank derulează în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2012 o campanile promoţională la produsele de economisire destinate persoanelor fizice, creşteri mai mari de dobândă fiind oferite la lei.

Astfel, timp de cinci zile, începând de azi, cei care vor constitui depozite cu rată fixă a dobânzii şi depozite ulterioare, din sume noi, vor beneficia de creşteri de 0,5 puncte procentuale peste dobânda standard la produsele în lei, în vreme ce pentru produsele în euro creşterea e de 0,15 puncte procentuale peste dobânda standard.
În plus, pentru depozitele constituite în  perioada campaniei promoţionale nu este necesară existenţa  unei sume minime.
“Prin lansarea acestei campanii promoţionale, CEC Bank face dovada preocupării permanente de a îmbunătăţi produsele şi serviciile din portofoliu, venind cu oferte atractive pe segmentul de clienţi persoane fizice”, a declarat Radu Graţian Ghetea, preşedintele CEC Bank.
Termenele pe care pot fi constituite depozite cu rată fixă sunt: 7  zile, 1 lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni şi 12 luni.
În perioada promoţiei, CEC va plăti următoarele dobânzi la depozitele nou constituite:
LEI
7 zile – 2,50%
1 lună – 5,25%
3 luni – 5,60%
6 luni – 5,75%
9 luni – 6,00%
12 luni – 6,00%
EURO

7 zile – 1,40%
1 luna – 2,40%
3 luni – 2,65%
6 luni – 2,65%
9 luni – 2,90%
12 luni – 2,90

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.