Chiar dacă în august leul a recuperat teren important în faţa euro, cursul scăzând cu 2,4%, de la 4,5694 lei la 4,4595 lei, populaţia şi firmele au păstrat distanţă faţă de creditele în valută.
Datele BNR arată că soldul creditului neguvernamental în valută a scăzut cu 0,3% în echivalent euro, până la 32,37 miliarde euro. Exprimat în lei, pe fondul întăririi cu 2,4% a monedei naţionale, creditul în valută a scăzut cu 2,7%, până la 144,34 miliarde lei, cu un ritm ceva mai accentuant pe partea firmelor (-2,8%, până la 73,22 miliarde lei). Soldul împrumuturilor în valută pentru populaţie s-a redus în august cu 2,5%, până la 71,12 miliarde lei.
Pe de altă parte, creditarea în lei a avansat cu 0,4%, până la 83,59 miliarde lei, în principal pe segmentul populaţiei. Astfel, cel mai probabil pe fondul creşterii apetitului pentru consum, creditarea în lei pentru populaţie a urcat în august cu 0,6%, până la 34,57 miliarde lei. În cazul firmelor, soldul creditelor în lei pentru acestea a crescut cu 0,2%, până la 49,03 miliarde lei.
Per total, creditul neguvernamental a scăzut în august cu 1,6%, până la 227,93 miliarde lei. Scăderea se datorează în principal întăririi monedei naţionale, precum şi scăderii apetitului pentru creditele în valută.
Faţă de nivelul din urmă cu un an (august 2011), creditul în lei consemnează o creştere cu 4,3%, iar cel în valută un avans de 6,5%. Interesant este că nivelul împrumuturilor în lei pentru populaţie este încă sub nivelul din urmă cu un an, cu 2,9%, pe când cel al creditelor în lei pentru firme este cu 10,2% mai mare.
În ceea ce priveşte soldul creditelor în valută, acesta a avansat cu un ritm aproape similar faţă de anul trecut pentru populaţie şi pentru firme, cu 6,3%, respectiv cu 6,6%.