Mihai Răzvan Ungureanu consideră că, în acest caz, are de suferit credibilitatea României şi că, în opinia sa, şi după cum ”spune” Constituţia, preşedintele Traian Băsescu este cel care are ”întreaga capacitatea de a reprezenta România”.
”În opinia mea şi după cum spune Constituţia, preşedintele ţării este cel care are întreaga capacitate de a reprezenta România la Consiliul European. Are de suferit credibilitatea externă a României. Au mai exista asemenea situaţii în Europa. Ele se rezolvă într-un fel sau altul. Este clar că România are de pierdut din această dispută”, a spus fostul prim-ministru, citat de Agerpres.
Referindu-se la acuzaţiile de plagiat asupra premierului Victor Ponta, Ungureanu a afirmat că orice suspiciune de plagiat trebuie adusă în faţa unei comisii de specialitate. ”Există asemenea comisii şi la Universitatea din Bucureşti şi la MECTS. Asemenea acuzaţii sunt grave şi trebuiesc tratate cu toată răspunderea. Suspiciunea în sine are nevoie de probe care să o fondeze”, a spus Ungureanu, potrivit aceleiași surse.
Întrebat dacă susţine cererea europarlamentarului Monica Macovei privind demisia lui Ponta, fostul premier a răspuns: ”Dacă în Germania ministrul Apărării a demisionat după ce a fost evidenţiat plagiatul, dacă în Ungaria un preşedinte de ţară şi-a dat demisia în momentul care plagiatul a fost dovedit ce răspuns aveţi dumneavoastră?”.

În ceea ce priveşte alegerile din toamnă, Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat că nu se va găsi pe listele unui partid, ci pe cele ale platformei de centru-drepta pe care o construieşte.