În ce stadiu este privatizarea Tarom

În ce stadiu este privatizarea Tarom
Publicat de CAPITAL la 19 iunie 2012, 12:42

Având în vedere angajamentele prevăzute în ultima Scrisoare de Intenţie şi în Memorandumul Tehnic de Înţelegere, din cadrul Acordului de tip preventiv încheiat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional, prevederile Strategiei de privatizare a companiei naționale TAROM S.A. aprobată prin H.G. nr.862/2011, precum şi mandatul acordat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii consorţiului de intermediere format din SSIF CARPATICA INVEST S.A. şi SSIF SWISS CAPITAL S.A., demersurile iniţiate pentru vânzarea a 20 % din acţiunile deţinute de statul român la compania TAROM, pe piaţa de capital, sunt în derulare.

În prezent, consorţiul de intermediere pregăteşte întâlnirile cu potenţialii investitori, etapă necesară promovării tranzacţiei, a anunțat Ministerul Transporturilor într-un comunicat de presă, remis Capital.

Prin continuarea etapelor de privatizare, statul român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, urmăreşte asigurarea succesului tranzacţiei, având ca obiectiv principal, maximizarea preţului de vânzare a acţiunilor companiei.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.