Rezultatele se datorează în mare parte strategiei agresive a băncii pe partea de creditare retail, IMM şi corporate – portofoliul de credite avasând cu 10% –, precum şi strategiei de optimizare. Activele consolidate ale grupului au ajuns la 1,8 miliarde de euro.
Toate cele patru companii din cadrul Garanti Group România au înregistrat profit în primele trei luni ale anului, dintre care Garanti Bank – 4,1 milioane de euro profit net, cu aproximativ 70% mai mult decât în aceeași perioadă din 2011.
“Grupul Garanti își continuă evoluția pe piața din România într-un mod sănătos și constant, țintind o creștere a cotei de piață și oferind o serie de servicii și produse inovatoare și competitive, menite să aducă beneficii clienților săi”, a declarat Murat Atay, CEO Garanti Group Romania.
În primul trimestru al anului 2012, Garanti Bank și-a extins prezența la nivel național prin intermediul agențiilor și canalelor alternative de servicii, ajungând la o rețea de 79 de agenții și 216 ATM-uri – cea mai extinsă rețea națională de ATM-uri inteligente, în timp ce numărul de POS-uri a crescut la 7.400. Numărul total al cardurilor de debit și de credit a depășit 230.000.
“Vom continua să ne menținem profitabilitatea la nivelul întregului grup pe tot parcursul anului, având totodată o abordare prudentă în ceea ce privește situația economică în acest an și gestionând cu grijă riscurile într-un mediu care rămâne volatil. Prin prisma resurselor de care dispunem, ne vom axa pe oferirea de împrumuturi retail, IMM și corporate, însă vom căuta să ne păstrăm un nivel al lichidității cât mai ridicat”, a adăugat Murat Atay.
Pentru primele trei luni din 2012, acționarul Grupului Garanti România, Turkyie Garanti Bankasi, a înregistrat un profit net consolidat de 962 milioane de lire turcești (aproximativ 410 milioane euro) și active totale de 165,7 miliarde de lire turcești (aproximativ 70,6 miliarde euro).
Agresivitatea Garanti România a dat roade: Profitul trimestrial a urcat cu 80%

26 aprilie 2012, 12:34
Ultima modificare în 26 aprilie 2012, 15:34
Turcii de la Garanti au raportat azi un profit trimestrial de 5,8 milioane euro pentru afacerile din România ale grupului, acesta fiind în creştere cu 80% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, potrivit comunicatului companiei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook