Știm deja prea bine care va fi rezolvarea acestei ecuații, evident, populismul va învinge gândirea economică sănătoasă, dar este și acesta încă un motiv de îngrijorare, pe lângă toate celelalte pe care le aveam deja în ceea ce privește activitatea guvernamentală. Președintele Băsescu a mers chiar până acolo încât a spus că prin mărirea salariilor bugetarilor crește PIB-ul României, ca și când dacă am mări în mod miraculos toate salariile românilor cu 15%, 16% sau, de ce nu, cu 100%, PIB-ul ar urma, săltăreț, aceleași procente de mărire.

Evident, vorbim despre un calcul greșit, pentru că doar o parte dintre acești bani va merge cu adevărat în consum, stimulând creșterea PIB, în timp ce efectul generat de întreaga sumă pusă în plus în conturile angajaților va fi unul inflaționist, care prin natura sa anulează creșterea estimată.

De asemenea, dacă tot se dorește mărirea salariilor bugetarilor, cred că o discuție logică ar fi fost, în primul rând, cu BNR, nu doar cu privire la posibilul puseu inflaționist care ar rezulta, ci și cu privire la modul cum s-ar putea realiza un „leverage“ eficient și rezonabil pe acești bani injectați în salarii, prin creditarea suplimentară a consumului.

Personal, cred că aceasta ar trebui să fie o condiţie iniţială pentru mărirea salariilor, astfel încât la fiecare leu cu care statul contribuie (şi care măreşte implicit deficitul), să mai fie pus încă un leu sau mai mult de către băncile comerciale prin metode de creditare simplificate, îmbunătăţite.

În concluzie, nu putem să vorbim de creșterea salariilor bugetarilor ca despre o măsură de relansare economică, ci poate doar ca despre una reparatorie, și aceasta discutabilă, pentru că sunt poate angajați din sistemul bugetar care ar merita creșteri cu 50% sau chiar cu 100% ale salariilor (să ne gândim din nou la medici şi personalul medical, la profesori şi personalul din învăţământ), în timp ce alții sunt poate la un nivel corect sau încă prea mare de salarizare chiar înainte de aceste reîntregiri.

Ca și în trecut, România pare să lucreze într-un sistem învechit de tip acord global, în care măririle sau micșorările se fac cu un „fill-down“ procentual, în loc să fie legate de relevanța economică sau socială a muncii depuse și de performanța și productivitatea fiecărui angajat.

Dimpotrivă, o diminuare a CAS-ului chiar are un potențial efect de relansare economică, deoarece ar contribui la diminuarea poverii fiscale pentru angajatori, ar aduce locuri de muncă suplimentare dinspre zona subterană a economiei spre cea fiscalizată, ar crește încrederea investitorilor străini în România ca destinație oportună de investiții, într-un moment când avem mare nevoie și de investitori străini, dar și de IMM-uri funcționale, care să creeze cât mai multe noi locuri de muncă.

Şi pentru că vorbim de IMM-uri, săptămâna trecută a avut loc, cu mare pompă, un Forum al IMM-urilor, la care am remarcat participarea unei pleiade de politicieni, funcţionari publici, responsabili din agenţii guvernamentale de profil, adică iar ne vor explica ce se întâmpla cu antreprenoriatul din România acei oameni care nu doar că nu au nici cea mai vagă idee despre antreprenoriat, dar în plus sunt, probabil, cele mai mari frâne în calea unei dezvoltări fireşti, generale, a antreprenoriatului românesc.

M-a surprins faptul că la un astfel de forum lipsesc cu desăvârşire practicienii din domeniu, oameni care chiar au avut realizări pe zona dezvoltării antreprenoriale, şi care sustin, ce e drept din aria non-guvernamentală şi neimplicată politic, dezvoltarea antreprenoriatului local. Cât timp alegem formalismul în dauna experienței și competenței reale, sau populismul în dauna măsurilor eficiente de relansare economică, perspectivele de creștere economică în România pentru 2012 rămân incerte.