10 diplomați ruși au fost expulzați din Olanda. Moscova, acuzată ar fi încercat să plaseze agenți secreți
Sursă: Dreamstime
Olanda a anunțat că va expulza zece diplomați ruși, acuzând Federația Rusă că ar fi încercat să plaseze în secret agenți ai serviciilor sale secrete.
Țările de Jos au anunțat, sâmbătă seara, că vor expulza zece diplomați ruși. Ministrul olandez de Externe, Wopke Hoekstra, a declarat la postul de televiziune NOS că aceștia sunt suspectați de spionaj.
Oficialul olandez adaugă că decizia Guvernului vine în contextul în care Rusia ar fi încercat să plaseze în secret agenţi ai serviciilor sale secrete în Ţările de Jos.
Biroul comercial al Rusiei va fi închis
El a mai spus că biroul comercial al Rusiei la Amsterdam va fi închis.
„În pofida numeroaselor încercări ale Olandei de a găsi o soluție, Rusia continuă să încerce să introducă în Olanda ofițeri de informații sub acoperire diplomatică”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra, într-un comunicat.
El a adăugat că rămâne „important să menținem ambasadele deschise ca un canal de comunicare, chiar și acum când relațiile cu Rusia sunt mai dificile ca niciodată”.
Diplomații ruși au primit un termen de două săptămâni pentru a părăsi țara, transmite agenția DPA.
Numărul de diplomați a fost limitat
Guvernul a declarat că a decis să limiteze numărul de diplomați de la Ambasada rusă de la Haga la un număr egal cu cel al celor de la Ambasada olandeză de la Moscova.
Pe lângă faptul că a acuzat Rusia că încearcă să detașeze spioni în Olanda, guvernul a declarat că Moscova a refuzat să acorde vize diplomaților olandezi pentru personalul consulatului olandez din Sankt Petersburg și al ambasadei din capitala rusă.
La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, guvernul olandez a expulzat 17 ofițeri de informații ruși. Rusia a răspuns prin alungarea a 15 diplomați olandezi.
Hoekstra a declarat că cele două țări au convenit apoi să admită noi diplomați, dar a adăugat că Rusia refuză să elibereze vize.
Ambasada Rusiei la Haga nu a răspuns imediat la un e-mail prin care se solicitau comentarii.
Rusia îi convoacă pe ambasadorii Italiei și Olandei
Ministerul rus de Externe i-a convocat vineri, separat, pe ambasadorii italian și olandez pentru a discuta aspecte controversate ale relațiilor bilaterale.
În fața ambasadorului Italiei, Giorgio Starace, ministerul și-a exprimat protestul față de discriminarea unor oameni de cultură ruși, ale căror spectacole au fost anulate la decizia autorităților italiene.
De asemenea, serviciul diplomatic a protestat împotriva livrărilor de arme italiene către Ucraina.
De la ambasadorul olandez Gilles Arnout Beschoor Plug, ministerul a cerut să înceteze „încercările intruzive … de a face responsabilă fără temei Federația Rusă pentru prăbușirea zborului MH17 al Malaysian Airlines în cerul Donbass la 17 iulie 2014”.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





