În primele trei luni din acest an, UniCredit Leasing Corporation IFN SA şi-a menţinut cota de piaţă (18,3%). După anul 2014, în care ponderea autovehiculelor comerciale şi utilitare în portofoliu a urcat, faţă de anul anterior, cu 13 puncte procentuale, la 40%, în primele trei luni din 2015 creşterea a continuat, până la un nivel de 46%.

'Ne-am propus să ne menţinem cota de piaţă, să ne îmbunătăţim calitatea serviciilor acordate clienţilor noştri şi să ne extindem parteneriatele cu furnizorii. Ne concentrăm în zona companiilor mici şi medii, acolo unde este nevoie de finanţare pentru o creştere economică solidă. Parteneriatul cu Banca Europeană de Investiţii este una dintre acţiunile pe care le-am făcut anul trecut în acest scop', a declarat Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing Corporation.

În primul trimestru al acestui an, autovehiculele comerciale şi utilitare reprezintă 46% din portofoliul companiei, comparativ cu 45% în trimestrul 1 din 2014. Pentru restul anului 2015, UniCredit Leasing Corporation are ca obiectiv creşterea volumelor finanţate, prin sprijinirea business-ului clienţilor companiei.

'Vom continua să dezvoltăm produse şi campanii pentru clienţii din industriile în care suntem deja prezenţi cu o expertiză considerabilă şi, în acelaşi timp, vom susţine şi business-urile considerate de nişă, cum ar fi, de exemplu, profesiile liberale. Pentru sectorul medical oferim din acest an o soluţie tehnico-financiară integrată, cu clare avantaje competitive pentru asigurarea unor structuri complexe de finanţare şi management de proiect (consultanţă pe partea tehnică, financiară, studii de fezabilitate) oferite de specialiştii noştri cu experienţă clinică medicală şi o vastă experienţă în piaţa de echipamente medicale şi proiecte la cheie. Pentru sectorul Agri, am lansat de curând un produs cu următoarele caracteristici: dobândă de 3,5% fixă în euro şi 6,5% fixă în lei; avans: 10%; două rate sezoniere din care o singură rată în primul an; perioada de finanţare 72 de luni pentru tractoare şi combine sau pachete care cuprind utilaje autopropulsate', a subliniat Antoaneta Curteanu.

UniCredit Leasing Corporation IFN SA face parte din UniCredit – grupul financiar european cu reţeaua cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est.

Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România prin intermediul următoarelor companii: UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Consumer Financing (UCFIN), UniCredit Leasing Corporation (UCLC), UniCredit Insurance Broker (UCIB), Unicredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

SURSA: Agerpres