Cererea SFR este descrisă amănunţit în documentul anual de înregistrare al Orange pe 2016 şi a fost prima dată anunţată de revista franceză L’Express.

‘SFR ne-a obişnuit în trecut cu cereri prohibitive care nu au fost puse în practică’, a afirmat un purtător de cuvânt al Orange, companie prezentă şi în România. Reprezentanţii SFR nu au făcut comentarii.

Iniţial, SFR a estimat valoarea despăgubirilor la 512 milioane de euro, se arată în documentele Orange.

Companiilor Verizon şi BT, care furnizează de asemenea servicii pentru sectorul corporate din Franţa, li se cer despăgubiri de 215 milioane de euro şi, respectiv, 150 milioane de euro, susţine Orange.

Trei acţiuni legale sunt deschise împotriva Orange la Tribunalul Comercial din Paris, a informat Orange.

Plângerile vin în urma unei decizii din 2015 a Autorităţii franceze de concurenţă care a amendat Orange cu 350 de milioane de euro pentru că a abuzat de poziţie dominantă pentru a împiedica concurenţa în sectorul corporate.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă.AGERPRES