Tudose, despre cifrele INS: România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menţinem
România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menţinem, afirmă premierul Mihai Tudose, făcând referire la informaţiile făcute publice miercuri de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.
"Institutul Naţional de Statistică a anunţat, astăzi, că România are o creştere economică de 5,9% în trimestrul II din 2017, peste cifra de 5,7% din trimestrul I din 2017. Este o creştere economică solidă, care provine din mărirea puternică a producţiei industriale cu 8% şi din servicii. O contribuţie însemnată vine şi din sectoarele cu valoare adăugată medie şi mare, precum high tech", a scris Tudose, miercuri, pe Facebook.
Potrivit şefului Executivului, în primele şapte luni ale acestui an nivelul mediu al încrederii în economie a fost de 105,1 puncte, în creştere semnificativă faţă de 103,2 puncte, în perioada corespunzătoare din 2016.
"Sunt rezultate bune, care confirmă că România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menţinem", a mai spus Tudose.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





