Potrivit sursei citate, Ioan Rus a efectuat o vizită de lucru la TAROM şi Romatsa, unde s-a întâlnit atât cu reprezentanţii managementului privat, cât şi cu organizaţiile sindicale, pentru a identifica problemele cu care se confruntă în acest moment companiile.

'În urma discuţiilor avute cu ambele părţi, ministrul Transporturilor a solicitat conducerii TAROM un plan de măsuri imediate pentru a îmbunătăţi situaţia economică a companiei, în contextul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea într-o piaţă concurenţială puternică. Totodată, Ioan Rus le-a recomandat organizaţiilor sindicale să intensifice dialogul cu managementul privat al companiei şi împreună să găsească soluţiile cele mai eficiente pentru redresarea TAROM', se arată în comunicat.

Conform documentului, vizita de lucru de marţi se înscrie într-o serie de întâlniri pe care ministrul Transporturilor le va avea cu reprezentanţii tuturor companiilor care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

TAROM a încheiat anul 2013, din punct de vedere financiar, cu o reducere a pierderilor de 44%, reprezentând 100 milioane de lei, faţă de anul 2012, şi cu 30%, respectiv 56 milioane de lei, faţă de cifra raportată în bugetul aprobat pe anul 2013.

Rezultatul net indică în 2013 pierderi pentru TAROM de 130,168 milioane de lei, comparativ cu 230,618 milioane de lei raportate în 2012.

Potrivit unui comunicat al companiei, publicat luni, rezultatul net aferent lui 2013 a fost mai bun cu 9%, respectiv 13 milioane de lei, comparativ cu cel estimat în planul de management (minus 143 milioane de lei).

Venituri totale ale TAROM pentru 2013 se ridică la 1,274 miliarde de lei, în creştere cu 7,187 milioane de lei faţă de 2012, iar cifra de afaceri netă a crescut anul trecut cu 3% (36,871 milioane de lei), ajungând la 1,085 miliarde de lei.

Compania a redus cheltuielile totale în anul financiar 2013 cu 6%, în scădere cu 93,262 milioane de lei faţă de anul 2012, când acestea erau de 1,497 milioane de lei.

'TAROM depune eforturi mari pentru a îndeplini principalul obiectiv al companiei, acela de a rentabiliza activitatea companiei, pe fondul unei competiţii extrem de dure atât din partea segmentului low-cost, cât şi din partea competitorilor de linie. Rezultatele noastre financiare s-au îmbunătăţit considerabil şi acest lucru ne motivează şi ne face încrezători că vom îndeplini obiectele comerciale şi financiare pe care ni le-am propus. Politica noastră comercială şi-a îndreptat toată atenţia către client. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pasagerilor, ne-am diversificat serviciile la bord, am îmbunătăţit orarul de zbor  cu rute şi frecvenţe noi', a declarat directorul general al companiei, Christian Heinzmann.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATĂ) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).AGERPRES