Firmele din sectorul industriei de incăltăminte, marochinărie și confecții din piele se întâlnesc la târgul de contractări Next Season, singurul dedicat exclusiv profesioniștilor.

Next Season, Târgul Internațional de Incăltăminte, Confecții și Accesorii din piele este corespondentul românesc al marilor târguri de contractări europene de pe piețe cu tradiție, precum Italia,  Franța sau Germania. Organizat de Asociația Patronală "Sfera Factor", în colaborare cu colectivul TradeShows.ro târgul a fost creat să dezvolte industria de incăltăminte și confecții din piele.

Next Season s-a dezvoltat spectaculos, din 2009, când s-a organizat prima ediție și pană în prezent. Dacă în 2009 am început cu 15 expozanți, pentru editia din 28 februarie -3 martie 2017 s-au inscris peste 100 branduri romanesti si straine.

La ultima ediție a târgului Next Season au fost încheiate peste 1.000 de contracte de către cei 60 de expozanți, producători, importatori și distribuitori deopotrivă prezenți la  târg. Prin edițiile sale bianuale, Next Season își propune să fie integratorul dintre producători, cumpărători și trendurile din fashion.”, a declarat Daniela Bucur, Director Eveniment.

Sfera Factor, inițiatoarea proiectului Next Season este motorul care propulsează acest eveniment important pentru crearea unui climat de afaceri organizat și pentru facilitarea schimbului de informații, vizionari și contractări. Asociația Patronala Sfera Factor este cea mai importantă și activă asociație din domeniul confecțiilor din piele, încălțăminte și marochinărie.

“Romania ramane un jucator important pentru productia de incaltaminte si marochinarie din Europa, atat prin producatorii sai care isi dezvolta propriile colectii cat si pentru cei care lucreaza in lohn, pastrand in Europa traditia manufacturii  in acest domeniu.

Activitatea neîntreruptă a Asociației Sfera Factor are ca scop orientarea producătorilor spre un comerț organizat pe piața internă și externă, singurul mod de a evita legături comerciale întâmplătoare, riscante și a proteja, în acest fel, viitorul producției, siguranța locurilor de muncă și creșterea economică a sectorului, în general. Sfera Factor este membră a Confederației Europene a Producătorilor de Incăltăminte și este foarte activă în toate proiectele legislative europene inițiate de prestigioasa organizație. Activitatea laborioasă a confederației se bazează, într-o mare măsură, pe prezența asociației din România, ca membru marcant.”, spune Angela Vasiliu Dimitriu, Președinte Asociația Patronala Sfera Factor.

Participarea continua  a firmelor prezente inca de la incepurile targului  la care se adauga firme noi,  editie de editie,   este semnalul  pentru organizatori dar si pentru participanti ca targul merge in directia buna.

“Produsele autohtone din piele naturală sunt de calitate superioară garantată și încep să fie căutate și foarte apreciate pe piata interna. Piața romaneasca de incăltăminte și marochinărie s-a revigorat, iar producția pentru piața internă reprezintă viitorul pentru noi. Participarea la târguri de profil este esentială, ne ajută să aflăm unde ne situăm în raport cu cerințele pieței și cu oferta concurenților. Un târg specializat de contractări, cum este Next Season creează legătura directă între producători, comercianți și furnizori, astfel încât ne permite tuturor să menținem un preț final mai atractiv pentru cumpărători.”, spune Eugeniu Valentin Cicoare, Manager General Guban.

Târgul Next Season se organizează in fiecare primăvară și toamnă, când se lansează colecțiile pentru contractări. Industria de profil așteaptă cu interes ediția a  XVI-a, care se va desfășura în perioadă 28 februarie- 3 martie 2017, la Rin Grand Hotel București.