Este unul chiar în fața mea, care mi se pare că are tendința să se intereseze de viața mea privată, dar numai pe el îl cunosc, pe cei care ascultă telefoanele, urmăresc mailurile și alte canale sociale nu-i pot privi în ochi. Mă interesează totuși, în fixismul meu, câți mă monitorizează fiindcă sunt curios dacă, pentru munca lor, câștigă mai mulți bani decât încasez eu și dacă sunt mai interesați să procure informații de care depinde siguranța noastră, a tuturor, ori să le folosească pentru șantaj în cazul în care nu manifest obediență față de stăpân. N-o să le dezvălui că-și pierd vremea cu șantajul, pentru că, în definitiv, dacă sunt mai bine plătiți decât mine, ar trebui să aibă expertiza care să le permită să tragă singuri această concluzie. Aș putea să le spun însă că am o latură umanitară, care nu-mi permite să mă sinucid – deși-s paranoic bine –  pentru ca exemplul meu să nu fie urmat și de alte persoane, ceea ce ar putea escalada șomajul în România.

Pericolul este real. Presa a relatat recent că 6 milioane de români au făcut obiectul ascultărilor, unul din  trei. Da, dar dacă se scot din calcul copiii, bătrânii, cei plecați la muncă în străinătate și țăranii din satele fără curent electric s-ar putea trage concluzia că fiecare urmărește pe fiecare și dacă unul dintre ei dispare celălalt ar putea fi disponibilizat. Asta mi-a alimentat de fapt și paranoia. Mi-am zis că dacă eu nu urmăresc pe nimeni sigur fac obiectul preocupărilor celeilalte categorii. În fine, dar interesul din jurul gândurilor de mai sus – mă puteți crede sau nu! – are legătură doar cu latura economică. Scriam la un moment dat că sunt autori care au idei, scriu articole de ziar sau cărți, le vând și plătesc taxe. Dar cum există o serie de structuri ce au acces la respectivele idei fără să plătească – prin intermediul interceptării telefonului sau mail-ului – vânzările de tipărituri rămân scăzute, la fel și colectarea impozitelor.

Spuneam acest lucru și aș vrea să exprim, mai departe, temerea dacă nu cumva costă mai mult munca informativă decât beneficiile pe care le generează pentru societate, ceea ce ar însemna că nu-i eficientă și produce doar hazard moral și selecție adversă. Iar dacă ne uităm la episodul cu tăierea salariilor bugetarilor, care a ținut loc de reducerea aparatului birocratic din administrația publică locală, e posibil ca și în cazul cu fiecare urmărește pe fiecare să se poată pune problema la fel, și din acest motiv să avem deficit în loc de excedent bugetar. Toate acestea, desigur, cu mențiunea că materialul de față nu poate fi numit articol, ci compunere, pentru că un text serios, rațional, care nu cultivă emoția, pornește de la fenomenul macro ca să ajungă la cel micro, nu invers. Oamenii nu trebuie să se dea exemple pe ei și să se facă studiu de caz. Ei o fac, ca și în specia de față, numai  atunci când suferă de mania persecuției.