Camera are un senzor de imagine Exmor CMOS este de 24.3 megapixeli şi un ecran LCD Xtra Fine tip 3.0 (7,5 cm), cu trei puncte de rotație.  α77 II oferă posibilitatea fotografierii în rafală până la 60 de imagini în format JPEG la rezoluție completă, cu o viteză de maximum 12cps (în modul Continuous Advance Priority AE). Camera foto Sony α77 II poate înregistra Full HD 60p și 24p în format AVCHD 2.0.

În premieră, modelul α77 II dispune de 79 de puncte de detecție a auto-focusului, inclusiv 15 puncte în cruce plasate în zona cea mai des utilizată a senzorului. Acest lucru ajută la focalizarea foarte precisă, chiar și în situațiile în care focalizarea trebuie să urmărească subiecte pe verticală. Totodată, există un punct dedicat de auto-focus plasat orizontal în centrul senzorului, care permite o deschidere a diafragmei până la F2.8, asigurând precizia focusului atunci când sunt folosite obiective luminoase.

Sistemul AF are performanțe îmbunătățite în condiții de iluminare scăzută, fixând cu precizie subiecții în scene cu luminozitatea sub EV-2 (ISO 100), nivel ce pune probleme chiar și ochiului uman.

Camera Sony α77 II va fi pusă în vânzare din vara acestui an.