În mod logic aș spune, deoarece efectele pozitive la nivelul bugetului de stat erau doar potențiale, teoretice și oricum disproporționate în raport de disconfortul creat în rândul contribuabililor, în special a celor de bună credință. Iată însă că, spre finalul anului, „inspirația” a lovit necruțător și măsurile fiscale promovate în spațiul public drept „revoluția fiscală” au prins contur, prin publicarea OUG nr.79 în Monitorul oficial nr. 885 din data de 10 noiembrie 2017.

Am așteptat cu toții data de 01 ianuarie 2018 să vedem cum va suna în practică această adevărată simfonie a fiscalității, care ni se promitea că va aduce o nouă optică și viziune fiscală. Și, într-adevăr, nu am dus lipsă de noutate – dimpotrivă, asta am avut din belșug! – ci de coerență în aplicarea integrată a noilor reglementări fiscale. Iar notele simfoniei au început să producă falseturi… și a fost nevoie de înlocuirea lor. Au apărut peticeli ale legislației fiscale…tot mai multe, tot mai dese și tot mai stânjenitoare și mai supărătoare. A apărut OUG nr.3/2018 prin care au fost corectate inadvertențele privind modul de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii în cazul contractelor de muncă în regim part time și în cazul veniturilor realizate de personale scutite de la plata impozitului pe venit, apoi OUG nr.8/2018 prin care au fost aduse modificări esențiale privind procedura de calcul și de plată a indemnizației pentru concediile medicale (aplicabilă până la data de 30 iunie 2018). Fără a mai vorbi și de povestea fără de sfârșit parcă a celebrei declarații Formular 600 care, se pare, se va încheia prin apariția noii declarații unice. Actualele reglementări fiscale par, în aceste condiții, o înșiruire dispersată a unor texte de lege, lipsite de o logică elementară și de o minimă cursivitate și consecvență în aplicarea lor unitară. Totuși, cam prea multe dezacorduri în ceea ce se vrea o adevărată simfonie a fiscalității, dar care tinde să semene, tot mai mult, cu o manea.

            Acestea sunt doar câteva dintre problemele actuale ale legislației fiscale, care „au scos capul” până în prezent, reclamate fiind de realitățile și practica de zi cu zi ale mediului de afaceri. Treptat, vom constata că și alte reglementări fiscale aduse de OUG nr.79/2017 sunt extrem de discutabile, mai ales că ne raportăm la însăși conținutul lor normativ. Practic, așa-zisa revoluție fiscală, pe lângă faptul ca a introdus reglementări insuficient structurate sub raportul operaționalizării lor practice, vine și cu unele reglementări contradictorii, deoarece multiplică un efect descurajant exact pe palierul care ar trebui să însemne motorul unei creșteri economice sustenabile și echilibrate – investițiile directe.

 

Am în vedere aici, în primul rând, noul regim de deductibilitate fiscală al cheltuielilor cu dobânzile și costurile asociate îndatorării, aplicabile în cazul contribuabililor afiliați. Sunt perfect de acord cu introducerea regulilor privind împiedicarea erodării bazelor impozabile ale profitului, în vederea impozitării acestuia în jurisdicția fiscală în care se generează. Dar de aici și până la a opta pentru cea mai restrictivă formă de deductibilitate fiscală, din întreaga marjă de opțiuni pe care o conferă Directiva 1164/2016, cred că e o cale destul de lungă. Și asta fără a mai intra în detalii foarte tehnice, legate de aplicarea generalizată a acestor reglementări în cazul contribuabililor afiliați (inclusiv în raport de creditele contractate de la bănci față de care nu există relații de afiliere) sau de faptul că, în cazul împrumuturilor contractate de la afiliați, nu se mai realizează o diferențiere a regimului de deductibilitate fiscală între împrumuturile pe termen scurt și cele pe termen mediu/lung.

            De asemenea, și aplicarea obligatorie și fără măcar drept de opțiune (în raport de anumite criterii obiective, care pot fi discutate și dezbătute public, pentru a găsi un raport de echilibru) a impozitului pe cifra de afaceri cred că este o măsură fiscală extrem de descurajantă pentru cei care doresc să realizeze investiții directe, în special în unități direct productive. Cum se vor recupera cheltuielile legate de amortizarea clădirilor/echipamentelor sau de remunerarea salariaților, inclusiv pierderea anuală înregistrată în perioada de implementare a investiției?!?

Îmi place să cred că și în cele două situații menționate anterior se vor găsi soluții pentru corectarea acestor disfuncționalități fiscale – asta ca să nu le numesc direct aberații – induse de OUG nr.79/2017… iar informațiile vehiculate în acest sens în spațiul public ne îndreptățesc să sperăm că forma finală a legii prin care se va aproba această ordonanță de urgență va veni cu soluțiile corecte. Nu cred că putem risca să închidem practic țara pentru investitori, mai ales în condițiile în care forța de muncă devine deja tot mai mult o problemă, iar infrastructura rutieră este demult o mare problemă.

Un val de modificări fiscale au intrat în vigoare, începând cu data de 01 ianuarie 2018, într-un timp foarte scurt, generând dificultăți în înțelegerea și în aplicarea lor. Am căutat să identific care este pilonul central, practic baza pe care se structurează toate aceste modificări ale legislației fiscale. În opinia mea, unele sunt corecte și principiale din punct de vedere fiscal (inclusiv mutarea contribuțiilor sociale obligatorii exclusiv în sarcina angajatului), unele sunt injuste și defavorizează investițiile directe (mă refer nu la impozitul în sine, ci la forma actuală sub care a fost implementat impozitul pe cifra de afaceri) unele sunt în favoarea firmelor (introducerea regulii privind deductibilitatea TVA), altele au rolul de a îngreuna excesiv activitatea firmelor (măsura de split de TVA, deși – nota bene – forma finală regăsită în Legea nr. 275 / 2017 este mult mai echilibrată decât cea inițială), altele sunt de stânga și în favoarea angajatului (evident, cel mai clar exemplu, fiind creșterea salariului minim brut în plată la 1.900 lei). Și, totuși, aceste măsuri fiscale cred că au un numitor comun: trădează dorința de a obține cât mai facil, cât mai sigur și cât mai repede bani la buget, fără un studiu prealabil de impact, cu orice preț sau risc asupra economiei, fără a mai conta pe cine avantajezi sau dezavantajezi și fără a avea o abordare strategică, integrată și unitară.

 

Îmi place să cred că vom avea puterea şi înţelepciunea să interpretăm corect (măcar în ceasul al 12-lea) partitura fiscalității, pentru a o transforma într-un avantaj competitiv de țară în fața potențialilor investitori. Trebuie să ne jucăm această carte, cam singura pe care o mai avem, și, chiar dacă nu putem oferi o simfonie, măcar să o facem pe ritmuri de manele – ca doar suntem în Balcani, nu? – cu tot felul de cârpeli și peticeli ale legislației fiscale, pe care urmează să le facem pe parcursul anului 2018. Important este să facem ca repertoriul să sune frumos înainte ca sala să rămână goală; pentru că, atunci când investitorii reprezentativi (fie ei nerezidenţi sau autohtoni) se vor retrage „din scenă”, poate că nu vor mai fi aici nici „ca să scoată banii din ţară” și nici „ca să facă evaziune fiscală”… dar atunci nici noi nu vom mai avea nici măcar pe cine arunca vina pentru neputinţa și eșecul nostru!

Dragoş Pătroi este doctor în stiințe economice și managing partner al companiei de consultanţă fiscală DRP Tax Wizards