Pe faţă, răspunsul Moscovei faţă de doborârea de catre Turcia a unui bombardier rusesc pare nebunesc din punct de vedere economic. Pentru o economie sancţionată, gestul Rusiei de a pedepsi un partener comercial important care nu a supus-o sancţiunilor este precum tavalirea prin zăpadă a unui pacient cu pneumonie.

Sancțiunile internaționale care au urmat anul trecut anexarii Crimeei de către Rusia, impuse inițial de SUA și Uniunea Europeană și carora li s-au alăturat apoi Japonia, Canada, Elveția, Australia și Norvegia, au fost menite să slăbească economia rusă.

Interdicția privind acordarea de credite pe termen lung pentru bănci de stat a zdrobit rubla, aceasta ajungand de la 35 la 66.2 pentru un dolar, forțând banca centrală să cheltuiasca 90 de miliarde de dolari anul trecut, aproape un sfert din rezervele sale, într-un efort de a stopa colapsul monedei și a opri prăbuşirea capitalului.

Câteva luni mai târziu prețurile petrolului au scazut, înjumătățind în scurt timp ceea ce Putin a conceput ca fiind principala sursă de venituri a țării sale și provocand o recesiune pe care aceasta nouă criză o poate înrăutăţi.

Mai mult, UE interzice acum şi afacerile industriei de armament a Rusiei, deteriorând astfel principala sursă de venit industrială a lui Putin de două ori: în primul rând în relaţia cu clienţii existenţi, cum ar fi Polonia, care are o flotă de MiG-29 ce are nevoie de piese de schimb și apoi cu potentialii clienti noi, cum ar fi Iranul și guvernele africane pe care industria de armament a Rusiei este dornica sa îi impresioneze.

Acesta este motivul pentru doborârea avionului Su-24 de catre Turcia este intolerabilă pentru Putin nu numai politic, ci și comercial. Cu toată lumea văzând unui bombardier rusesc ce se prăbuşeşte în flăcări ca o minge de foc după ce a fost lovit de un avion militar produs in Vest, Rusia experimentează un dezastru de marketing.

Sukhoi Su-24 este de fapt un bombardier greu care nu a fost conceput pentru a se lupta cu un agil F-16, care l-a şi doborât. Cu toate acestea, oamenii care decid cu privire la ofertele de armament sunt de multe ori politicienii a căror familiarizare cu armamentul este limitată și pentru care imaginile precum cele cu avionul în flacari căzând din cer pot fi izbitoare.

Daunele aduse prestigiului de care se bucură armele rusești subliniaza noua situaţie dintre Rusia si Turcia, care se referă în principal la faptul că Erdogan a contestat aliura imperială a lui Putin. Concluzia lui Putin este simplă: Turcia trebuie să plătească.

Promisiunea Rusiei de a pedepsi economia turcă nu a fost încă pe deplin detaliată, dar în joc este o relație comercială de 30 de miliarde de dolari, care este desigur importantă pentru Rusia, dar este existențială pentru Turcia.

Rusia avea nevoie de acordul comercial cu Turcia privind achiziţionarea de fructe şi legume în valoare de 4 miliarde de dolari de când cu sancțiunile, dar va găsi astfel de produse în alte țări calde, tot aşa cum va găsi clienți alternativi pentru cerealele in valoare de 1.5 miliarde dolari pe care le-a vândut Turciei anul trecut.

Statiunile turistice din Turcia nu sunt cruciale pentru Moscova, chiar dacă 3,3 milioane de ruşi şi-au facut vacanţa anul trecut pe plajele turceşti. Pentru turci, însă, venirea turiştilor ruşi este crucială, deoarece aceştia reprezintă o zecime din sosirile anuale ale turiștilor în Turcia.

Perturbările economice ale Rusiei sunt de două ori daunatoare, pentru că Turcia, spre deosebire de Rusia, este neliniștită din punct de vedere social, ca urmare a problemei kurde și a războiului civil sirian. Fermierii ale căror recolte vor pierde piața rusă și angajații hotelurilor și restauranteor care vor pierde în curând clientela rusă, se vor alătura acelor turci care se confruntă deja cu presiunea a peste 1 milion de refugiați sirieni pe piața forței de muncă din Turcia.

Între timp, Rusia va asista și incita rebelii kurzi din Turcia în timp ce, de asemenea, îi va susţine “cu voce tare” pe ciprioți în conflictul lor cu Turcia, ca sa nu mai vorbim de armeni, cu care Ankara are un conflict istoric.

Lucrurile pot deveni cu totul urâte dacă Rusia oprește livrările de gaze, care domină comerțul dintre cele două țări.

Da, 20 de miliarde de de dolari sunt o mulțime de bani chiar și pentru Rusia, dar nu e genul de sumă pe care să nu-şi poate permite să o piardă. Turcia, pe de altă parte, dacă este lipsită de gazul din Rusia, va fi aproape de colaps. Nu doar că Rusia furnizează mai mult de jumătate de combustibilii necesari Turciei, dar Erdogan este la cuțite cu principalii furnizori alternativi: Egipt, Arabia Saudită și restul statelor din Golf, pentru că a sprijinit Frăţia Musulmană egipteană; Iran, de când Erdogan a cerut înlăturarea de la conducerea Siriei a lui Bashar al-Assad; și Israel, de când cu incidentul Mavi Marmara, în 2010.

Sancțiunile Rusiei pentru moment exclud livrările de gaze, dar și cele patru reactoare nucleare pe care a convenit să le construiască în Turcia pentru 20 de miliarde de deolari şi proiectul conductei TurkStream care are menirea de a duce gazul rusesc spre Turcia peste Marea Neagră. Totuși, judecând după comportamentul său trecut, Putin nu va ezita să închidă robinetul, așa cum a făcut în mod repetat în Ucraina începând din 2005.

Mai mult, atunci când Europa a răspuns cu sancţiuni aventurii lui în Crimeea, Putin nu numai că nu a dat înapoi, el a impus sancţiuni proprii, interzicând importuri de produse alimentare în valoare anuală de 12 miliarde de dolari din ţări care au sancţionat Rusia.

Cu alte cuvinte, atunci când se confruntă cu o alegere între onoare națională și pierderi financiare, Putin alege onoarea.

Turcia are, prin urmare, toate motivele din lume să se teamă că presiunea economică a Rusiei este abia la început și nu se va diminua până când cineva de la Ankara va face ceea ce nu au făcut vreodată nici Putin, nici Erdogan: se va preda.

Citeste articolul original pe MarketWatch.com