CITEŞTE ŞI

Banci

Olteanu (BNR): Parlamentul a dat votul final pe legislaţia de înfiinţare a Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială

Autor: |

Parlamentul a dat, miercuri, votul final pe Legea privind înfiinţarea Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială, a anunţat viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu.

"Parlamentul României, în înţelepciunea sa, tocmai a dat astăzi (miercuri -n.r.) ultimul vot final al legislaţiei prin care se înfiinţează Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţială. El va intra în funcţiune de îndată ce Legea va fi publicată în Monitorul Oficial, după care vom avea un cadru naţional instituţionalizat în care să discutăm ameninţările la adresa stabilităţii financiare", a declarat miercuri Olteanu, în cadrul forumului cu tema "Strategia de dezvoltare a României, regionalizare şi convergenţa la euro', organizat de Profit.ro. 

Potrivit reprezentanţilor băncii centrale, un astfel de organism a fost înfiinţat şi la nivelul Uniunii Europene - Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) - ca urmare a evoluţiilor din timpul crizei şi de după aceasta. Acesta, la rândul său, a emis recomandarea ca fiecare stat să înfiinţeze un comitet similar. 

Conform recomandării, acest organism putea fi înfiinţat în cadrul Băncii Naţionale sau la Autoritatea de Supraveghere Financiară fie ca organism independent. România a ales a treia variantă, însă aceasta a fost respinsă în Parlament. 

În Uniunea Europeană, 24 de ţări au adoptat legea şi au înfiinţat această instituţie. 

Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială evaluează riscurile asupra economiei şi face recomandări, inclusiv Guvernului, pentru combaterea acestora, iar dacă nu ţine cont de aceste recomandări Executivul îşi asumă responsabilitatea fără să mai poată da vina pe faptul că nu a fost avertizat, declara guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în vara anului trecut pe fondul dezbaterilor din societate privind oportunitatea înfiinţării unui astfel de organism. 

Mai mult, el a explicat că recomandările Comitetului, ca şi răspunsurile instituţiei vizate, sunt transmise în scris şi vor fi cuprinse într-un raport anual care va fi supus aprobării Parlamentului. 

Guvernatorul a mai spus că acest organism are rol preventiv şi se va ocupa cu evaluarea riscurilor care planează asupra economiei naţionale, astfel încât să se poată anticipa o nouă criză financiară şi să se poată acţiona pentru limitarea efectelor acesteia.

AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.