„Să crescă preţul şi acolo se va ajunge, la creşterea preţurilor, ar putea ajuta la reducerea risipei. Dacă plăteşti preţul corect pentru un kilogram de carne, fără subvenţii, sigur vei gestiona mai bine cantităţile”, a spus ministrul Agriculturii, citat de News.ro. Risipa alimentară poate fi redusă în România numai după adoptarea unor reglementări fiscale, susţine deputatul Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.

În privinţa gestionării deşeurilor, Săpunaru consideră că Parlamentul trebuie să aprobe urgent proiectul de lege pentru reducerea taxei pe ambalaje, înainte ca producătorii de alimente să dea faliment, victime ale unor decizii greşite sau rău-intenţionate. La rândul lui, deputatul Florin Alexe a spus că, la nivelul statelor membre UE, risipa alimentară este de peste 89 de milioane de tone/anual, circa 180 de kilograme pe cap de locuitor. Alimentele aruncate în România reprezintă 2,55 la sută din totalul risipei la nivel UE. Deşi este una dintre cele mai sărace ţări din UE, cu peste 40 la sută din locuitori în pragul sărăciei, România se află pe locul 10, la acest capitol, din cele 27 de ţări analizate de Eurostat, în anul 2015. Deputatul Florin Alexe, iniţiatorul proiectului de lege anti-risipă, susţine că, din nefericire, risipa de hrană creşte de la an la an. Cifrele pe care le deţine de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care primeşte informări de la Protan, sunt îngrijorătoare, spune Alexe.

Spre exemplu, numai pentru un sub-produs, cantitatea de alimente distruse a crescut cu două milioane de kilograme, într-un singur an, de la 15 la 17 milioane de kilograme. Legat de pierderile înregistrate în sectorul alimentar, deputatul Florin Alexe are o explicaţie clară: de vină este, în primul rând, infrastructura. Proiectul legii anti-risipă poate avea succes doar dacă societatea, reprezentată de ONG-uri, şi industria (producători, distribuitori, retaileri) pot sta la aceeaşi masă şi pot conlucra în rezolvarea acestei situaţii, pentru reducerea reală a risipei alimentare, crede deputatul Florin Alexe.

„Orice produs îl dai gratis sau cu reducere de preţ dramatică va naşte tentaţii”

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, federaţie care grupează patronatele din industria alimentară, mari firme procesatoare, autohtone şi multinationale, spune că orice român trebuie să ştie că nu trebuie să mănânce decât atât cât are nevoie. „În România se fac valuri pe risipa alimentară şi cum se poate recupera un produs alimentar în ultima zi de valabilitate. Eu nu cred în ea. Recuperarea în ultimele zile de valabilitate este o modalitate de a nu arunca ceva în clipa aceea, ci un pic mai târziu. Produsele de origine animală sunt produse cu probleme, iar în ultima zi de valabilitate deja riscul este mare. Legea interzice să dai în consum colectiv aceste produse. Nu faci decât un singur lucru, iei din consumul colectiv, nu mai aruncă magaziunul şi aruncă consumatorul. Orice produs îl dai gratis sau cu reducere de preţ dramatică va naşte tentaţii, se dă gratis se dă ieftin, hai să iau şi eu. Cât? Cât pot. Dacă reclama se face pe calitatea produsului este foarte bine, dar ea se face pe preţ , cinci la preţ de două", a declarat Minea. El a adăugat că a face stoc înseamnă a face risipă şi că pătura socială care aruncă cea mai multă mâncare este a populaţiei sărace.