Undeva în Portugalia, la doar câteva zeci de kilometri de Lisabona, câteva zeci de mașini Mercedes-Benz Clasa E strălucesc în soare așteptând jurnaliștii care le vor testa pentru ca, mai apoi, să își expună opinia despre modelul pe care germanii îl consideră un nou standard în industria auto.

Și, pentru că simpla testare pe șosele nu poate dezvălui toată inteligența înglobată în acest vehicul, oficialii din Stuttgart au decis să demonstreze modalitățile prin care o mașină poate evita un accident aparent iminent sau prin care știe să își ocupe singură locul din parcare pe circuitul de la Estoril. Ei bine, la capătul a două zile de teste, noua Clasă E ne-a dovedit că, în cazul unei astfel de mașini, factorul destabilizator în trafic este șoferul. Pentru cei care au condus până acum doar mașini care nu se deplasează nici măcar un metru fără ca șoferul să le impună asta, o astfel de afirmație poate părea hazardată, însă, odată ce ai parcurs zeci de kilometri pe autostradă și ai văzut cu ochii tăi că mașina poate trece de pe o bandă pe alta prin simpla acționare a semnalizatorului sau că, la o viteză de peste 90 km/h, poate frâna brusc și evita printr-o fandare rapidă un autoturism apărut parcă de nicăieri pe trasa sa lucrurile stau cu totul altfel.

Intrând în detalii să spunem că noul sistem Drive Pilot brevetat de Mercedes-Benz reprezintă pasul următor făcut de companie către condusul autonom. Grație componentei Distance Pilot Distronic, mașina poate menține o distanță optimă față de vehiculul din față urmărindu-l cu o viteză de până la 210 km/h. De asemenea, în cazul unei scurte opriri la semafor, mașina poate reporni singură odată ce vehiculul din față s-a pus în mișcare. Chiar mai impresionant și util, sistemul menționat include în premieră o componentă de asistență pentru schimbarea benzilor. Mai exact, mașina va vira pe banda către care șoferul a indicat deplasarea prin acționarea semnalizatorului imediat ce va detecta – printr-un sistem care implică radar și camere video – că spațiul necesar este liber. Dacă nu vi se pare îndeajuns pentru a considera această mașină un adevărat robot pregătit să vă poarte de grijă în timpul deplasării este bine să aflați că o mulțime de alte sisteme, precum Active Brake Assist, Evasive Steering sau Pre-Safe Plus stau gata să intervină atunci când inteligența artificială ascunsă sub capotă detectează un potențial pericol.

Unde mai pui că, grație Pre-Safe Impuls Side, în cazul unei coliziuni laterale iminente, șoferul și pasagerul din față sunt mișcați ușor în lateral printr-un impuls al scaunului pentru a fi cât mai bine protejați.  De asemenea, ca o culme a tehnologiei dacă vreți, Pre-Safe Sound emite un scurt semnal de interferență prin sistemul de sonorizare atunci când este detectat riscul unei coliziuni pregătind pasagerii pentru sunetul accidentului. Dar despre sistemele pe care le puteți descoperi în dotarea noului Mercedes-Benz Clasa E, vehicul ajuns deja și pe piața din România, am putea scrie o adevărată enciclopedie. Suntem convinși că acestea vă vor impresiona ca și pe noi, odată cu butoanele de comandă cu tehnologie sensibilă la atingere sau comenzile vocale receptate de mașină.

Despre noua gamă de propulsoare se pot spune, de asemenea, o mulțime de lucruri, însă niciunul nu este la fel de important și surprinzător ca inteligența incredibilă a mașinii. Este însă demn de menționat că varianta testată de noi, E 220 d, are un consum anunțat de producător de doar 3,9 l / 100 km emițând nu mai mult de 102 gr. CO2 / km. Desigur, acest rezultat impresionant este obținut și grație cutiei de viteze automată 9G-Tronic care schimbă rapid și insesizabil treptele menținând motorul la turații reduse.

După cum observați, nu am vorbit deloc despre design, acesta fiind în linia deja cunoscută a Mercedes-Benz, adică elegant și curat fără să sugereze un dinamism exagerat. Despre interior este însă necesar să menționăm că dimensiunile celor două ecrane pe care informațiile pot fi organizate în funcție de dorința șoferului sunt deranjant de mari. În opinia noastră, încercarea de a combina eleganța cu tehnologia frizează în acest caz kitsch-ul. E drept că vorbim despre o impresie subiectivă și că mulți alți colegi din alte state ale Europei prezenți la test au lăudat combinația. Cert este că, în ciuda prețurilor destul de mari – de la 47.514 euro (E200) până la 59.034 euro (E 350 d) – justificate de tehnologia prezentă la bord, noul Mercedes-Benz Clasa E este un nou etalon în segmentul business (E) al pieței auto.